O clujeancă a câștigat în instanță daune de 50.000 de lei de la Auchan

Updated on iulie 30, 2024 O clujeancă a câștigat în instanță daune de 50.000 de lei de la Auchan 1

Companiile Auchan și Ceetrus România au fost învinse la Judecătoria Cluj-Napoca de către o persoană cu handicap aflată în scaun rulant, care a obținut obligarea celor două pârâte la amenajarea de trasee accesibile utilizatorilor de scaun rulant în centrul comercial din cartierul clujean Iris, cât și la plata unor daune morale de 50.000 lei.

Solutia pe scurt: ”Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O. S., în contradictoriu cu pârâtele CEETRUS ROMANIA SRL şi AUCHAN ROMANIA SA, cu citarea intervenientului forțat CONSILIUL NAŢIONAL PENRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Obligă pârâtele, în solidar, la anularea situației create prin discriminarea reclamantei pe bază de handicap și, în consecință, obligă pârâtele, în solidar, la adaptarea clădirii în care funcționează Centrul Comercial Auchan Iris, situat în Cluj-napoca Bulevardul Muncii, nr. 1-15,, în acord cu dispozițiile Legii nr. 448/2006 și ale NP 051-2012 astfel încât să permită accesul neîngrădit al utilizatorilor scaunului rulant la toate serviciile și spațiile destinate publicului, astfel:

-să adapteze circulația verticală între fiecare dintre nivelele Centrului comercial Auchan Iris (demisol, parter şi etaj) prin amenajarea de trasee accesibile utilizatorilor de scaun rulant în zona fiecărei dintre cele două intrări principale, în imediata apropiere a scărilor şi trotuarelor rulante existente, care să fie integrate în sistemul de circulaţie obişnuit din interiorul construcţiei, prin instalarea a câte unui ascensor accesibil pentru utilizatorii de scaun rulant, în conformitate cu normele tehnice din NP 051-2012;

-să respecte în continuare normele tehnice prevăzute la cap. IV Secţiunea 6 din NP 051-2012, privind amenajarea locurilor de parcare;

-să adapteze grupul sanitar destinat utilizatorilor scaunului rulant în sensul montării suportului pentru hârtia de toaletă conform normativului şi a asigurării funcţionalităţii sistemului de alarmă pentru situaţii de urgenţă, precum şi să respecte în continuare restul obligaţiilor privind conformitatea grupului sanitar cu prevederile normativului NP 051-2012.

Obligă pârâtele, în solidar, să achite reclamantei suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

Obligă pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, potrivit clujust.ro.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Advertisements
error: Content is protected !!