Fuego, după ce și-a vizitat bunica la Cluj: ,,A trecut peste toate, stă cu fruntea sus și merge mai departe, demn, cu umor și spiritualitate!”

Updated on iulie 26, 2024 Fuego, după ce și-a vizitat bunica la Cluj: ,,A trecut peste toate, stă cu fruntea sus și merge mai departe, demn, cu umor și spiritualitate!” 1

Fuego a făcut o vizită emoționantă la Cluj, unde și-a exprimat recunoștința față de bunica sa, aflată într-o perioadă de recuperare după o intervenție chirurgicală majoră.

Actorul a ținut să fie alături de cea care l-a crescut și i-a insuflat valori de viață inestimabile. Bunica sa, o femeie puternică și plină de viață, a trecut printr-o perioadă dificilă la începutul anului, însă, spre bucuria întregii familii, și-a revenit complet.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Fuego a subliniat importanța bunicii sale în viața sa, prezentând-o ca un adevărat model de urmat. Artistul a împărtășit cu fanii săi admirația sa față de reziliența și optimismul bunicii sale, subliniind că aceasta este o sursă constantă de inspirație pentru el.

,,Am ajuns la Cluj să-mi revăd bunica, exemplul meu de conduită și de putere! Eu nu am văzut atâta optimism la nimeni în viața mea și atâta dorință de a trăi! S-a recuperat aproape complet după operația de la începutul anului și ne demonstrează zi de zi că nu există limite și bariere atunci când vrei, chiar dacă bătrânețea nu e așa simplă! Mi-a dat niște sfaturi, mi-a alinat din griji, m-a făcut să râd și să-mi doresc și eu să ajung la aproape 90 de ani și să fiu ca ea! a trasmis artistul pe o rețea de socializare.

Acesta a mai spus că ,,bubulina” lui este o lecție pentru toți oamenii careu au impresia că viața este prea grea și complicată.

,,A trecut peste toate, stă cu fruntea sus și merge mai departe, demn, cu umor și spiritualitate! O iubesc nespus și o vreau cat mai mult timp lângă noi, sănătoasă și fericită!” a mai scris Fuego.

Advertisements
error: Content is protected !!