Un absolvent al Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița deschide lista candidaților admiși la Facultatea de Medicină, specializarea Radiologie și imagistică medicală, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca.
Daniel Melniciuc a trecut cu brio de examenul de admitere, de duminica trecută, fiind notat cu 10 la proba care a departajat candidații. 78 de candidați au susținut examenul pentru Radiologie, numărul admișilor la buget fiind de 19.
„Au fost 30 de întrebări de biologie, grile cu răspuns multiplu, într-un timp de două ore. Nu mi s-a părut greu, chiar aș putea spune că a fost un examen ușor. M-am pregătit singur pentru examenul de admitere, nu am apelat la meditații. Doar pentru bacalaureat m-am pregătit câteva ore cu cineva.
Sunt foarte bucuros de acest rezultat, la fel întreaga familie.
Am ales Radiologia pentru că este o ramură a medicinei care avansează cu pași repezi, este o specializare foarte căutată și mi-a plăcut ce am citit despre aceasta”, a povestit Daniel pentru Monitorul de Suceava.
Acesta a mai explicat că a ales Clujul după ce a analizat ofertele mai multor facultăți de medicină din țară, dar și pentru că îi plac atmosfera, starea de spirit și arhitectura orașului.