Soţ şi soţie, morţi într-un Logan lovit de TIR pe contrasens, pe DN15

Updated on iulie 24, 2024 Soţ şi soţie, morţi într-un Logan lovit de TIR pe contrasens, pe DN15 1

Tragedie pe DN 15, în localitatea Stânceni, din județul Mureș, unde două persoane, soţ şi soţie, şi-au pierdut viaţa în urma unui accident înfiorător. Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional!

Doi soţi, cu vârste de 79 şi, respectiv 75 de ani, au murit după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un TIR care circula regulamentar, informează observatornews.ro.

Cei doi se întorceau de la un control medical, când, la un moment dat, bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău şi a pierdut controlul volanului. Deşi medicii au încercat să-i salveze, eforturile lor au fost în zadar.

“Accident rutier produs între un autocamion şi un autoturism pe DN 15, între localităţile Stânceni şi Ciobotani. Din nefericire, în urma impactului sunt două victime pentru care nu s-a mai putut face nimic, acestea au suferit leziuni incompatibile cu viaţa şi au fost declarate decedate de către personalul medical de pe ambulanţă”, a transmis, marţi, ISU Mureş.

Şoferul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Advertisements
error: Content is protected !!