Programul „Masă la școală” va fi implementat în toate școlile

Updated on iulie 24, 2024 Programul „Masă la școală” va fi implementat în toate școlile 1

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, afirmă marţi că Programul “Masă la şcoală”  va fi generalizat în toate unităţile de învăţământ, ea precizând că se bucură că reprezentanţii USR au ajuns şi ei la concluzia că programul este unul deosebit de util, după ce, în urmă cu 11 ani, când a elaborat şi depus în Parlamentul României proiectul legislativ pentru demararea programului “Masă la şcoală”, puţini au fost cei care au susţinut demersul său, relatează Agerpres.

“Programul “Masă la şcoală” trebuie şi va fi generalizat în toate unităţile de învăţământ! În urmă cu 11 ani, când am elaborat şi depus în Parlamentul României proiectul legislativ pentru demararea programului “Masă la şcoală”, puţini au fost cei care au susţinut demersul meu. Dimpotrivă, au fost mai mulţi cei care s-au opus spunând că nu-i oportun sau că măsura nu are eficienţă împotriva abandonului şcolar. Mă bucur că reprezentanţii USR au ajuns şi ei la concluzia că programul este unul deosebit de util şi trebuie extins la nivel naţional”, precizează ministrul Culturii, potrivit bugetul.ro.

“Domniile lor ar trebui, însă, să recunoască că numai după venirea PNL la guvernare programul a trecut de la un proiect pilot, aplicat pe un număr restrâns de numai câteva zeci de şcoli, la un Programul Naţional, redenumit “Masă sănătoasă”, care se desfăşoară în 1.223 de unităţi de învăţământ cu peste jumătate de milion de beneficiari”, mai afirmă Turcan.

MInistrul precizează că “diminuarea abandonului şcolar şi creşterea calităţii vieţii elevilor este un obiectiv major al PNL”.

“Numai în ultimul an şcolar, Ministerul Educaţiei a sprijinit triplarea numărului de beneficiari, atât prin fonduri de la bugetul de stat dedicate programului Masă sănătoasă, cât şi prin intermediul granturilor acordate şcolilor incluse in Programul Naţional de Reducere a Abandonului Şcolar (PNRAS)”, arată Raluca Turcan.

Reacţia Ralucăi Turcan vine după ce USR afirma, luni, că Programul “Masă caldă în şcoli” este cea mai sigură soluţie pentru reducerea abandonului şcolar pentru copiii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială, dar liderii PSD-PNL refuză să îl implementeze la nivel naţional. Formaţiunea cerea Coaliţiei PSD-PNL să îşi respecte promisiunile şi să extindă programul “Masă Caldă” la nivel naţional.

Advertisements
error: Content is protected !!