Updated on aprilie 17, 2024
(Foto ilustrativ)
Primarul comunei Jucu a anunțat că are în plan deschiderea unei stațiuni cu băi sărate pentru a profita de faptul că în localitate sunt lacuri cu apă sărată. Primarul din Jucu, Dorel Pojar, a anunțat în premieră că vrea să exploateze lacurile și să facă o stațiune de top în comuna cu cea mai mare creștere din zona metropolitană.
„Vrem să facem în Jucu o stațiune balneo-climaterică, am reușit să intrăm ca și comună turistică de interes local. Avem niște lacuri sărate, am obținut în baza lor titulatura aceasta. Așteptăm fonduri pentru a face stațiunea”, a spus primarul. Acesta a mai declarat că primăria are în plan și reconstituirea casei memoriale George Barițiu.
Apoi, având în vedere că la noi s-a născut George Barițiu, facem un Centru cultural, îi vom da drumul chiar la vară- toamnă, vrem să reconstituim casa memorială George Barițiu. Am achiziționat un parc foarte mare lângă Someș și acolo vrem să facem un parc reprezentativ pentru comuna noastră. Acum amenajăm un parc la Jucu de Mijloc tot pe malul Someșului, în maxim două luni va fi gata”, a mai spus primarul din Jucu la Ziua Live.
Măsuri pentru “zona neagră” de pe DN1C
Unul dintre cele mai periculoase sectoare de drum din județul Cluj este DN1C, în zona Jucu – Boințida. Primarul Pojar spune că are în vedere mai multe măsuri, având în vedere numărul mare de accidente cu răniți și morți care au loc acolo.
“Un proiect foarte important pentru noi este de a crea trotuare, piste de bicilete și parapeți pentru siguranța traficului, pe toată lungimea drumului național, de la Câmpenești, de unde începe comuna Jucu”, a explicat edilul.
Acesta spune că, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a crește siguranța în trafic, toate trecerile de pietoni de pe DN1C, pe teritoriul comunei, sunt iluminate pe timp de noapte.
“Avem deja demarat un studiu de fezabilitate, urmează proiectarea și execuția pentru ca toate trecerile de pietoni să fie semaforizate, să fie prevăzut buton pentru a trece. Mai mult, la intrarea în comună, la Jucu de Mijloc și la Jucu Gară, vom amenaja două intersecții semaforizate.
Săptămâna trecută am ieșit în teren cu Poliția Rutieră, se pune la punct un program pentru a sistematiza traficul prin semne de circulație și delimitarea benzilor cu parapeți. Toate intrările și ieșirile din comună vor fi amenajate pentru a reduce viteza de circulație”, a mai spus primarul.
Și pasajul peste calea ferată către Tetarom III, solicitat de foartă multă vreme de companiile prezente în parcul industrial, este pe cale să devină realitate.
“Am făcut demersuri, am făcut o asociere între Consiliul Județean și comunele Jucu și Bonțida pentru a face acea pasarelă la limita între Jucu și Bonțida. Am înțeles că este în stadiul de a fi câștigată lictația de execuție organizată de DRDP Cluj și se va executa acest pasaj care îi va ajuta pe cei din Tetarom, dar și pe concetățenii mei care vin la Jucu”, a subliniat primarul.