Florin Piersic a aflat că George Burcea a primit rolul lui Alexandru Ioan Cuza într-un film care va apărea în curând pe marile ecrane. Consacratul actor a avut și un mesaj pentru fostul soț al Andreei Bălan. Într-un interviu pentru Fanatik, Florin Piersic a vorbit mai înainte de toate despre filmul „Rug și Flacără’ (1979), în care a jucat rolul lui Alexandru Ioan Cuza. „Despre rolul ăsta vreau să-ți spun ceva. Vreau să îți spun ceva sincer. Cel care m-a distribuit în acest rol, personajul ăsta, care este emblematic, Alexandru Ioan Cuza, a fost Adrian Petringenaru, regizorul.
Nu mai este. În schimb, trăiește băiatul lui… Dar am să îți spun de ce nu sunt eu foarte încântat. Există un singur motiv. Fără să fiu eu anunțat… Probabil eram eu foarte ocupat și multă lume credea că nu poate să pună mâna pe mine, ceea ce era o greșeală, e că în locul meu, în personaj, că atunci așa se făcea, se filma și după aceea venea vocea ta…
Tu vorbeai ce ai vorbit pe ecran… Ei au pus o altă voce. Au pus o voce care nu e a mea. Nu seamănă cu mine. Nu seamănă cu felul meu de a vorbi și de a pune punct sau virgulă. Când am văzut, acum abia, de vreo lună am văzut filmul, care s-a dat la televizor, am fost indispus. Nu mi-am recunoscut vocea. Eram eu ca imagine, dar vocea nu era a mea. Era altă voce. De asta am fost indispus de chestia asta, știi?’, a mărturisit Florin Piersic.
Celebrul actor a și aflat că George Burcea va apărea într-un film în rolul lui Alexandru Ioan Cuza, așa că a avut un mesaj pentru el. „Ca să îl joace cât mai credibil, îl sfătuiesc în primul rând să citească despre Cuza cum am făcut și eu și ar fi foarte bine ca persoana care îl va machia pe el și îl va îmbrăca să caute să fie cât mai aproape de felul de a fi al lui Alexandru Ioan Cuza, dar citind despre el va afla mai multe. Cel mai bine știi ce să facă? Să vorbească cu mine, așa să-i spui’, a completat Florin Piersic, citat de avantaje.ro.
În urmă cu câteva zile, în mediul online, George Burcea a anunțat că va juca într-un film, iar rolul lui e cel al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. „Sunt extrem de emoționat și onorat să vă anunț că mă veți vedea în curând pe marile ecrane portretizându-l pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, părintele fondator al României moderne.
Emoțiile sunt și mai mari, întrucât până acum, singurul român care l-a interpretat pe domnitor într-un film de lung metraj a fost Florin Piersic în anul 1979. După 45 de ani, șansa de a readuce în cinematografe un personaj atât de important pentru toți românii îmi revine și nu pot decât să mă bucur și să vă promit că îmi voi pune tot sufletul în acest proiect’, a transmis actorul.
Actorul, premiat pentru cartea sa de memorii
Florin Piersic, cunoscut pentru zecile de filme și piese de teatru în care a jucat, a reapărut în spațiul public miercuri, 20 martie 2024. A fost prezent la unul din cele mai fastuoase evenimente, Gala Premiilor Literare, organizat de editura Bookzone la Palatul Parlamentului.
Artistul în vârstă de 88 de ani a primit unul dintre trofeele decernate în cadrul galei, cel pentru „cea mai apreciată carte de memorii și biografii”. Este vorba despre volumul „Viața este o poveste”, în care legendarul actor se deschide așa cum nu a mai făcut-o în fața admiratorilor.