Ciprian Deac a revenit în prim-plan la CFR Cluj odată cu instalarea lui Adrian Mutu pe bancă. După ce etapa trecută a oferit trei pase de gol, la meciul cu Petrolul, Deac a adus victoria clujenilor cu un gol marcat în prelungiri.
Fotbalistul a explicat în discursul său cum a depășit momentele mai puțin plăcute experimentate în ultimele luni. Secretul? Reziliența psihică de care a dat dovadă când mulți îl vedeau deja retras.
„Cel mai important lucru e că am crezut în mine. M-am pregătit la fel în fiecare azi, am știut că în fotbal se poate întâmpla orice, că se pot schimba lucrurile de la o săptămână la alta.
Important e să fii pregătit fizic și psihic. Mă bucur de fiecare minut în care sunt în teren, mă bucur că pot să-mi ajut echipa”, a mărturisit Ciprian Deac, la finalul întâlnirii de la Ploiești, citat de gsp.ro.
Acesta a adăugat: „Mă bucur pentru Mutu, știu cât de mult își dorește să facă performanță și știu cât de mult muncește. Iar Dumnezeu te răsplătește dacă muncești”.
Petar Mamic nu l-a impresionat pe Adrian Mutu și ar putea pleca la vară de la CFR Cluj
Deși a jucat în ambele partide ca titular la CFR Cluj de la venirea lui Adrian Mutu, fundașul stânga Petar Mamic (27 de ani) nu l-a impresionat pe ”Briliant”
Adrian Mutu este nemulțumit de jocul defensiv al apărătorului lateral sosit în această iarnă la CFR Cluj de la Zalgiris Vilnius, liber de contract. De asemenea, Petar Mamic nu l-a convins pe antrenor nici în duelurile unu la unu cu adversarii în timpul jocurilor, scrie digisport.ro.
Astfel, ”Briliantul” așteaptă revenirea pe teren a căpitanului Mario Camora (37 de ani), în timp ce Petar Mamic ar urma să fie trecut pe banca de rezerve.
Petar Mamic ar putea pleca de la CFR Cluj după doar jumătate de sezon în Gruia, adică la vară, în condițiile în care ardelenii l-au transferat deja pe Aly Abeid (26 de ani) de la UTA pentru următoarea stagiune, precizează sursa citată.
Rămâne totuși de văzut cum vor evolua lucrurile în perioada următoare în privința postului de fundaș stânga de la CFR Cluj.