Updated on decembrie 16, 2023 Tragedie fără margini într-o localitate din judeţul Braşov. Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite aseară fără suflare în gospodăria în care locuiau împreună. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de soţul femeii, care, alarmat că cele două nu mai răspundeau la telefon, a mers acasă.
Nenorocirea s-a petrecut în casa familiei din localitatea Hoghiz, judeţul Braşov. Soţul femeii de 50 de ani era plecat la muncă, însă, când nu a mai primit niciun semn de la cele două, gândul i s-a dus la ce este mai rău. Într-un suflet a plecat spre locuinţă, însă acolo a fost întâmpinat doar de o poartă blocată, scrie observatornews.ro.
Imediat ce a intrat în curte, bărbatul a găsit o scenă terifiantă
Soţia sa, arsă de vie, zăcea pe pământ, la doar câtiva paşi de casă. În bucătărie a avut parte de al doilea şoc, fiica de 26 de ani – moartă, cu urme de strangulare pe gât.
Vecin: Când am intrat acolo în curte, am văzut-o pe ea acolo în spate şi fata era jos, în bucătărie şi erau domnii de la SMURD o resuscitau.
Anchetatorii au izolat întreaga zonă. Fac cercetarea criminalistică a locului faptei şi audiază martori în încercarea de a afla ce s-a întâmplat în curte.
Criminaliştii nu exclud ipoteza că mama şi-ar fi ucis propria fiică, iar ca să scape de consecinţe, s-ar fi incendiat. Din spusele apropiaţilor, femeia de 50 de ani ar fi suferit de depresie.
Vecini nu îşi explică ce s-ar fi putut întâmpla, însă au doar cuvinte de laudă la adresa familiei.
Vecin: Oameni foarte muncitori, cinstiţi. O fi fost câte o discuţie ca în fiecare familie, dar nu ca să se întâmple rău.
Vecin: Nu cred că s-au certat. La cât îi cunosc eu nu ştiu să se certe..în atâţia ani. Nu
Fata de 26 de ani era învățătoare, într-un alt sat din județul Brașov. Tatăl ei lucra ca șofer, pe un camion de mare tonaj. Iar mama ei era casnică. Anchetatorii aşteaptă acum rezultatele preliminare ale celor două necropsii, în speranţa că vor reuşi să facă lumină în acest caz.