La 37 de ani, Ciprian Deac și-a decis viitorul. Încă nu renunță, dar dorește să se retragă de la CFR Cluj: „Vin la 8 la stadion și plec la 3-4 după-masă”

Updated on octombrie 23, 2023 În acest sezon, Deac a marcat un gol și a reușit un assist în 8 partide în tricoul celor de la CFR Cluj. Mijlocașul este sub contract cu gruparea din Gruia până în vara anului viitor și a decis unde-și va încheia cariera: vrea să se retragă din postura de jucător al ardelenilor.

Totuși, fostul internațional nu exclude să-și prelungească înțelegerea cu CFR.

La 37 de ani, Ciprian Deac și-a decis viitorul. Încă nu renunță, dar dorește să se retragă de la CFR Cluj: „Vin la 8 la stadion și plec la 3-4 după-masă” 1

“Întrebarea asta cred că o aud în fiecare zi (n.r – cât poate să mai joace). Eu mai am contract până la anul, mă simt bine. Atât timp cât staff-ul tehnic are nevoie de mine, voi juca cu mare plăcere. Încă nu mă gândesc la retragere. E clar că mă apasă această presiune pentru că va veni momentul și încerc să îl amân cât de mult pot.

Așa mi-aș dori (n.r – să se retragă de la CFR Cluj). Aici am debutat în Liga 1 și mi-ar plăcea foarte mult ca aici să-mi închei cariera. E clar că aici îmi voi încheia cariera, nu mai vreau să plec în altă parte. M-am atașat foarte mult de acest club, de familia CFR.

Încerc foarte mult să am grijă de mine. Mă trezesc de foarte dimineață, ajung primul la stadion. Îmi fac eu programul, care durează o oră și 30 de minute, o oră și 45 de minute. După care urmează antrenamentul și mai rămân cam 30 de minute la sală. Apoi vine partea de recuperare. Vin la 8 la stadion și plec la 3-4 după-masă.

Chiar am calculat, undeva la peste doi ani nu am putut juca din cauza accidentărilor. Cred că doar umărul drept a scăpat neoperat. În rest, peste tot, dar asta face parte din această meserie. Mi-am asumat de la început. Sportul de performanță e o uzură foarte mare și sunt conștient de ce mă va aștepta după ce mă voi retrage. Am făcut ce mi-a plăcut și nu regret nimic.

Am la piciorul drept un metal, o agrafă cu un șurub. La umărul stâng, la fel. Pot să zic că am emoții când mă duc la aeroport și trebuie să trec“, a spus Ciprian Deac, citat de digisport.ro.

85 de goluri și 96 de pase decisive în 442 de meciuri a adunat Deac la CFR Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!