Updated on septembrie 19, 2023 Andrea Mandorlini este de părere că FCSB este avantajată de arbitri, având în vedere penalty-ul obținut de vicecampioană la meciul de la Ovidiu, cu Farul. Mandorlini a catalogat arbitrajul lui Sebastian Colțescu drept o ”lipsă de respect” față de Gică Hagi și de Gică Popescu și a lăsat să se înțeleagă faptul că FCSB a fost favorizată de arbitri, motiv pentru care roș-albaștrii ocupă acum prima poziție în clasament.
”Câteodată, fotbalul e ciudat. Azi ne doream să fim mai pregătiți, dar am avut ceva dificultăți. Până la urmă, victoria e cea care contează. Nu e prima dată când iau roșu, ultima oară a fost acum zece ani. Mi-a dat galben prima dată, m-am întors, apoi a venit și mi-a mai dat unul. Poate am depășit suprafața tehnică, dar cred că a fost exagerat.
Am văzut astăzi greșeli, dar și ieri a fost un arbitraj cu greșeli, mă refer la meciul Farului, asta nu face cinste fotbalului românesc. Acel arbitraj a fost o lipsă de respect față de Hagi, față de Popescu, jucători care au scris istorie pentru România. Nu am mai văzut un penalty absurd ca cel de ieri. E o pagină neagră pentru fotbalul din România.
Noi suntem fericiți până acum, dar diferența din clasament este făcută de două penalty-uri, unul pe care FCSB l-a primit cu noi și nu a fost și unul din meciul cu Farul. Clasamentul ar fi fost diferit, sunt două penalty-uri inexistente. Puteam și noi să fim în față”, a declarat Andrea Mandorlini, citat de digisport.ro.
La finalul partidei, Ciprian Deac s-a arătat mulțumit de jocul echipei, dar și de faptul că nu s-a primit gol.
Pentru CFR Cluj urmează o perioadă cu cinci meciuri în doar două săptămâni. Totuși, pentru Ciprian Deac, ajuns la 37 de ani, este un motiv de bucurie.
”Știam ce ne așteaptă, știam că au un joc combinativ și că joacă bine pe contraatac.
E bine că n-am luat gol, campionatele se câștigă cu apărarea. E bine că nu am primit gol, e bine că am câștigat, puteam să mai și marcăm, cred că a fost un joc frumos. Dacă ne uităm la clasament, suntem echipa cu cele mai multe goluri marcate, deci acest lucru spune multe. E bine că marcăm meci de meci și că în această seară nu s-a primit gol.
Va urma o perioadă destul de încărcată cu multe meciuri, dar ce poate să fie mai frumos decât să joci din trei în trei zile. Vor urma meciuri foarte grele, mai ales primul (n.r. cu Rapid București). Jucăm contra unei echipe care sigur se va bate anul ăsta la titlu”, a declarat Ciprian Deac.