Updated on septembrie 13, 2023 Piaţa hotelieră din Cluj-Napoca a adăugat un nou hotel de cinci stele. Cu o investiţie de 15 milioane euro, Cristina şi Claudiu Petruţ au deschis hotelul Vibre, destinat segmentului de business, capitol la care Clujul este deficitar.
„Ne adresăm, în primul rând, segmentului business. Dar, bineînţeles, sunt aşteptaţi să se cazeze la hotel Vibre toţi oaspeţii care doresc să experimenteze un smart hotel premium, înzestrat cu tehnologie de ultimă generaţie. Piaţa hotelieră din Cluj este deficitară pe zona business premium“, spune Cristina Petruţ, proprietara hotelului Vibre, citată de Ziarul Financiar.
„Hotelul Vibre se află în Cluj-Napoca, la 1,6 km de Palatul Banffy și oferă cazare cu o grădină, o terasă, un centru de fitness și parcare privată. . Proprietatea are restaurant, bar, saună și cadă cu hidromasaj. Oaspeții au la dispoziție room service, serviciu de concierge și depozit de bagaje.
Toate camerele hotelului sunt prevăzute cu aer condiționat, zonă de relaxare, TV cu ecran plat și canale prin satelit, seif și baie privată, dotată cu bideu, articole de toaletă gratuite și uscător de păr. Fiecare cameră a Hotelului Vibre are aparat de cafea, iar unele sunt prevăzute cu balcon. În toate camerele de la cazare se asigură lenjerie de pat și prosoape.
Oaspeții au la dispoziție opțiuni de mic dejun american, tip bufet sau à la carte.
Personalul de la recepţia cu program nonstop vorbeşte limbile germană, engleză, spaniolă şi franceză şi este în permanenţă la dispoziţia oaspeţilor”, se arată în descrierea hotelului de pe Booking.com.