(Video) Cluj: Momente speciale în Mănăștur. Alai de nuntă deosebit cu muzică și dansuri populare

Updated on august 28, 2023 O nuntă deosebită a avut loc în acest weekend în Cluj Napoca. Alaiul de nuntă a fost unul impresionat, cu muzică și dansuri populare tradiționale.  Unul dintre momentele speciale ale nunții a fost filmat de un clujean.

„RONDUL DE CARTIER. N-am prins alaiul nuntașilor la sosire, doar la plecare din casa miresei. Fain moment. Căsnicie trainică și fericită mirilor!”, a scris clujeanul pe Facebook.

Alaiul de nuntă a fost alcătuit din mai mulți dansatori îmbrăcați în haine tradiționale care i-au încântat pe cei prezenți.

Tradiția alaiului de nuntă în Ardeal

În Ardeal, nunta începe oficial de la casa nașilor, care pleacă împreună cu lăutarii spre casa mirelui, iar apoi merg spre casa miresei.

Un obicei nelipsit de la nunțile din Ardeal este împodobitul bradului. Acesta este decorat cu ghirlande, panglici colorate, funde și zurgălăi, iar în vârful său se agață un cozonac sau un măr. Tradiția spune că acest brad trebuie așezat la intrarea în curtea mirelui, în timpul petrecerii.

Pe lângă bradul de nuntă, în Ardeal mai are loc și împodobirea steagului, care are loc cu o săptămână înainte de marele eveniment. Acesta este decorat de prietenii mirilor, iar după împodobire, domnișoarele de onoare și cavalerii dansează în jurul steagului, alături de mire și mireasă, scrie libertatea.ro.

Tot înainte de nuntă, prietenele miresei se întâlnesc pentru a cânta „cununa”, în timp ce la casa mirelui se adună cavalerii pentru bărbierirea simbolică a tânărului, cu coasa sau sapa.

Advertisements
error: Content is protected !!