Updated on august 19, 2014 Fostul premier Emil Boc a anunţat că o va susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, pentru că aceasta este “un adversar redutabil, bătăios şi dur la adresa PSD şi a lui Victor Ponta”.
Emil Boc a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că o susţine peElena Udrea şi pentru că aceasta nu a ezitat niciodată să apere şi să creadă în proiectul de reformă şi modernizare a statului român pe care fostul premier l-a demarat împreună cu preşedintele Traian Băsescu.
“O voi susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, pentru că este un adversar redutabil, bătăios şi dur la adresa PSD-ului şi a lui Victor Ponta. O susţin, de asemenea, pentru faptul că nu a ezitat niciodată să apere şi să creadă în proiectul de reformă şi modernizare a statului român pe care l-am demarat împreună cu preşedintele României, Traian Băsescu. Nu în ultimul rând, Elena Udrea a fost unul dintre cei mai performanţi miniştri pe care i-am avut în Guvern şi care a demonstrat eficienţă şi pragmatism“, a spus Boc.
Elena Udrea este candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, au decis marţi reprezentanţii PMP reuniţi în Colegiul Naţional, fiind doar un vot împotriva acestei candidaturi aparţinând europarlamentarului Cristian Preda.