Updated on ianuarie 23, 2023 Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu (55 de ani) a declarat că are mai multe probleme de lot înaintea meciului din această seară cu Farul Constanța.
Clujenii nu se vor putea baza pe Mario Camora și Denis Kolinger, care sunt suspendați. În plus, noii veniți Peteleu, Țiru, Maglica și Krasniqi nu sunt puși la punct cu pregătirea fizică.
”Sunt ceva probleme cu accidentările, cu suspendările. Camora și Kolinger sunt suspendați. Peteleu a venit nepregătit, Țîru nu e nici el bine fizic. Nici Maglica n-a arătat fizic prea bine, dar pe el îl știu.
Cred că nici Krasniqi nu poate din punct de vedere fizic la un meci cu asemenea intensitate. Mai am un antrenament mâine (n.r. – duminică) și mă voi decide.
Nu este ușor să se cristalizeze o echipă care să câștige cât mai multe meciuri. Un meci foarte complicat. Mereu a fost așa la Constanța. Sper să ghicesc echipa de start și schimbările”, a declarat Dan Petrescu, citat de digisport.ro.
Nelu Varga anunță ultimul transfer al iernii la CFR Cluj: „Cu el chiar închidem campania”
Nelu Varga, finanțatorul campioanei României, CFR Cluj, a declarat că speră ca transferul extremei nigeriene Philip Otele (23 de ani) să fie perfectat cât mai curând posibil.
Patronul ardelenilor a precizat că venirea africanului în Gruia va reprezenta ultima mutare pe care CFR Cluj o va face pe piața transferurilor în mercato-ul de iarnă, scrie gsp.ro.
„Cu Otele chiar închidem campania din această iarnă. Trebuie să ne înţelegem cu UTA Arad, ca să îl luăm deja de acum, nu din vară. Nu pot să vorbesc despre bani până nu se închide transferul”, a declarat Nelu Varga.
Potrivit surselor Gazetei Sporturilor, arădenii așteaptă 100.000 de euro în schimbul fotbalistului, o sumă care le-ar permite celor de la CFR să-l aibă la dispoziție încă din această lună.