Updated on ianuarie 6, 2023 Asocierea bucureșteană Construcții Erbașu, Concelex Engineering, Tera Gaz Construct construiește noul sediu al Academiei de Muzică Gheorghe Dima (AMGD).
Proiectul promovat şi contractat de CNI are în vedere realizarea de spaţii optime ţinând cont de utilizarea judicioasă a structurii de rezistenţă a clădirii existente asupra căreia se intervine. În jurul complexului vor fi amenajate 118 locuri de parcare, alei pietonale şi carosabile.
„Începem anul cu imagini noi de pe șantierul viitorului sediu al Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Până în prezent, a fost finalizată toată partea de rezistență și au fost executate închiderile exterioare din BCA la nivelul corpurilor existente. Totodată, a fost finalizată toată partea de infrastructură la nivelul noului corp de clădire ce va cuprinde o sală de spectacole modernă. Actualmente se montează tâmplăria, iar în paralel se lucrează la nivelul întregii clădiri, fiind în execuție șape, pereți de compartimentare, izolații, instalații electrice, instalații sanitare și HVAC.
După finalizarea lucrărilor, Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” va deveni un adevărat ”hub” cultural, ce va beneficia de: sală de spectacole cu o capacitate de 970 de persoane, sală de orgă cu 216 de locuri, amfiteatru cu 224 de locuri, bibliotecă, săli de curs, săli de studiu individual, diferite alte săli (repetiţii, de încălzire pentru artişti, săli individuale pentru dirijor şi solist, săli de regie etc.), laboratoare, vestiare pentru artişti, spaţiu pentru depozitarea decorurilor, adăpost de protecţie civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii, cămin studențesc cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenţi și o sală de sport”, au transmis cei de la Construcții Erbasu.
Noul sediu, pe locul unde trebuia să fie spitalul de urgență din Cluj-Napoca
Sediul Academiei va fi în locul unui spital de urgențe care trebuia să fie construit în Cluj-Napoca, pe strada Bucium din cartierul Mănăștur.
Mai bine de două decenii, Academia nu a avut un sediu în care să își desfășoare activitatea, deși în fiecare an se înscriu peste 2.000 de studenți, scrie monitorulcj.ro.
Potrivit Legii 165/2013 Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima trebuie să părăsească actualul sediu, de pe str. Ion I.C. Brătianu nr. 25 (în urma retrocedării clădirii către Episcopia Română Unită cu Roma) în anul 2023.