Updated on octombrie 26, 2022 Un superb palat cu elemente renascentiste din centrul Clujului a fost scos la vânzare pentru 7,5 milioane de euro. Palatul are nu mai puțin de 48 de camere și 16 băi, iar parterul este închiriat de cea mai mare societate notarială ca număr de notari asociați din România.
„Amplasarea acestei proprietăți se enumeră printre punctele sale de interes, fiind amplasată pe cea mai veche stradă din orașul Cluj. Bulevardul Regele Ferdinand, fost denumit Strada Podului, deoarece ducea până la Someș, legând astfel piețele Unirii cu Mihai Viteazul, mai apoi intitulat în perioada comunistă Gheorghe Doja, iar mai apoi numit Regele Ferdinand din 1999, este situat în centrul orașului Cluj și servește ca stradă comercială, deși adăpostește edificii din secolele XVIII – XIX”, se menționează în anunț, potrivit adevarul.ro.
Clădirea amplasată pe un teren de 677 mp, cu 400 mp amprentă la sol și 1.450 mp suprafața utilă, este învecinată cu edificii din epoca romană și medievală, acestea fiind clasificate ca monumente istorice de importanță națională și listate ca atare de Ministerul Culturii din România: Piața Muzeului, de care o desparte un zid comun. Zidul despărțitor – zidul cetății orașului a fost construit în perioada romană și delimitează prima cetate a Clujului fortificat.
Zidul este un adevărat deliciu pentru vizitatorii și turiștii care ajung în curtea imobilului, atunci când aceasta este redată circuitului turistic, în trecut funcționând un bistro la parterul clădirii.
Potrivit anunțului, proprietatea are o destinație mixtă, având posibilitatea și de locuire, oferind un apartament de 300 de metri pătrați amplasat la ultimul nivel, dar și birouri, aceasta desfășurând activitate notarială la parterul și etajele sale.
„Proprietatea are 48 de încăperi si 16 băi, este un monument istoric definită în lista monumentelor istorice ca fiind casă cu elemente renascentiste din secolul XVI – XVIII. Este de apreciat construirea casei în jurul anilor 1500, date fiind arcadele romane existente și azi în subsol. Aceasta are o destinație mixtă, având posibilitatea și de locuire, oferind un apartament de 300 m amplasat la ultimul nivel, dar și birouri, aceasta desfășurând activitate notarială la parterul și etajele sale, fiind ocupate de Societatea Notarială Gorun & Asociații, societate înființată în anul 2007, fiind cea mai mare societate notarială ca număr de notari asociați din România”, se mai menționează pe site-ul Sotheby’s International România.