Câți bani a câștigat CFR Cluj după victoria cu Slavia Praga

Updated on octombrie 14, 2022 CFR Cluj a reușit o nouă victorie mare în fața Slaviei Praga. Deac, în minutul 11, din penalty, și Yuri, în minutul 84, au adus o victorie mare pentru CFR Cluj.

Succesul trupei lui Dan Petrescu a însemnat și o lovitură din punct de vedere financiar pentru campioana României, care și-a asigurat un cec în valoare de 500.000 de euro, sumă cu care este plătită o victorie în grupele Conference League, informează digisport.ro.

Câți bani a câștigat CFR Cluj după victoria cu Slavia Praga 1

În acest sezon al cupelor europene, CFR Cluj se apropie de 8 milioane de euro câștigate. Clubul ardelean a primit 2.94 milioane de euro pentru accederea în grupe, 3.73 de milioane de euro drept bonus pentru coeficientul european și 1.166.000 pentru rezultatele de până acum din grupe.

Astfel, totalul încasărilor campioanei din acest sezon european, cu cel puțin două meciuri rămase de disputat, este de 7.84 milioane de euro.

Sumele pot crește considerabil, dacă CFR Cluj va reuși să se califice în primăvara europeană. Grație victoriei cu Slavia Praga, ardelenii au luat o opțiune importantă în vederea atingerii acestui obiectiv.

Formația din Gruia va mai juca împotriva celor de la Balkkani acasă și cu Sivasspor în deplasare.

Advertisements
error: Content is protected !!