(Video) Vitezomanii din Cluj prinși de polițiști cu drona. 9 permise luate

Updated on octombrie 2, 2022 Polițiștii clujeni au demarat o acțiune de monitorizare a traficului cu drona din dotare.

„La data de 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj alături de cei ai Birourilor Rutiere Cluj-Napoca, Turda și ai Compartimentului Rutier Huedin au derulat o acțiune punctuală pe DN1 E60, în sistem cascadă, în intervalele orare 10.00 – 13.00 și 15.00 – 18.00.

Scopul principal urmărit de polițiști a fost acela de a identifica conducătorii auto care încalcă prevederile legale referitoare la depășire sau la regimul de viteză.

În acest sens, pentru a identifica mai ușor conducătorii auto care depășesc neregulamentar, polițiștii au acționat cu sistem de tip dronă.

Astfel că au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care 8 fiind cazuri de depășire neregulamentară depistate cu drona.

Totodată, 34 de conducători auto au fost surprinși cu ajutorul aparatelor radar în timp ce rulau cu autoturismul cu viteze mai mari decât limita legală stabilită pe acel sector de drum, aceștia fiind sancționați contravențional, iar pentru unul dintre ei a fost dispusă ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere”, a transmis IPJ Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!