Primarul Emil Boc are funcție la Bruxelles. A fost ales președinte al Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE din cadrul Comitetului European al Regiunilor (COTER)

Updated on septembrie 30, 2022 Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost ales preşedintele Comisiei pentru politica de coeziune teritorială şi bugetul UE (COTER) a Comitetului European al Regiunilor.

Emil Boc este membru al CoR din 2019 şi a fost raportorul a numeroase avize pe teme legate de educaţie, cum ar fi cele referitoare la Spaţiul european al educaţiei, Strategia europeană pentru universităţi şi modul în care UE abordează provocarea exodului creierelor.

Primarul Emil Boc are funcție la Bruxelles. A fost ales președinte al Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE din cadrul Comitetului European al Regiunilor (COTER) 1

Ca preşedinte al Comisiei COTER, Boc îşi va concentra activitatea politică pe modul utilizării bugetului UE şi a fondurilor de coeziune, decarbonizarea transporturilor şi lansarea unei reflecţii prospective ce asigură şi în viitor o politică de coeziune puternică şi eficientă.

Sunt onorat să fiu ales președinte al Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE din cadrul Comitetului European al Regiunilor (COTER)

Am fost ales astăzi în funcția de președinte al COTER – Comisia pentru politică de coeziune teritorială și bugetul UE, pentru un mandat de 2 ani și jumătate. Mulțumesc membrilor Comisiei de la Bruxelles și întregului Comitet al Regiunilor pentru încredere și colaborare! (anterior, am fost raportor pentru fenomenul Brain Drain – Exodul Creierelor și Strategia Europeană pentru Universități).

Primarul Emil Boc are funcție la Bruxelles. A fost ales președinte al Comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE din cadrul Comitetului European al Regiunilor (COTER) 2

În calitate de președinte COTER, una dintre cele mai importante priorități este să mă asigur că vom avea o implementare eficientă, durabilă și calitativă a actualelor programe de coeziune și o politică de coeziune puternică în viitor.

Vom dedica foarte multă atenție viitoarelor dezbateri pe acest subiect. Mă voi întâlni, în curând, cu Comisarul UE pentru Politica de coeziune și reforme, dna Elisa Ferreira, pentru a discuta despre planul nostru de acțiune comun: trebuie să lucrăm îndeaproape cu Comisia pentru a oferi sprijinul necesar autorităților locale și regionale și pentru a accelera implementarea proiectelor.

Vreau să mă asigur că activitatea noastră din Comisia COTER are un impact real în teritoriile noastre și că nicio regiune nu este lăsată în urmă, indiferent de dimensiune, provocări demografice sau geografice. Trebuie să lucrăm împreună cu toate instituțiile UE și să ne asigurăm că vocea orașelor, a regiunilor și a cetățenilor noștri este auzită.

Coeziunea nu este o tehnicalitate, ci un principiu politic, este lipiciul care menține Europa unită. Viitorul democratic al Europei depinde de viitorul politicii de coeziune. În aceste momente dificile avem nevoie în special de coeziune și solidaritate pentru a putea răspunde corect și eficient la nevoile cetățenilor noștri.

Comisia COTER urmărește îndeaproape cadrul financiar multianual și bugetul UE, precum și politica în domeniul transporturilor, dezvoltarea teritorială, cooperarea transfrontalieră, amenajarea teritoriului și chestiunile urbane.
Am preluat mandatul de la dna Nathalie Sarrabezolles din Franța. Pentru a doua oară în istoria Comitetului European al Regiunilor (CoR) cu sediul la Bruxelles, un român a fost ales în funcția de președinte al unei comisii CoR”, a transmis Emil Boc.

Advertisements
error: Content is protected !!