Updated on septembrie 16, 2022 Lucrările la autostrada care leagă Clujul de Sălaj s-au oprit într-un cimitir, în Nădășelu. Chiar dacă tronsonul de autostradă ar putea fi gata cu un an mai devreme, constructorul aşteaptă de 9 luni acceptul Companiei Naţionale de Drumuri de a trece cu un viaduct peste locurile de veci ale oamenilor din Nădăşelu.
Constructorul român vrea să livreze porţiunea de drum în 2023, cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în contract. În prezent, stadiul lucrărilor a ajuns la 40%, dar unele loturi de pământ sunt, însă, neatinse, transmite observatornews.ro.
În localitatea Nădăşelu, terenul aproape că nu a fost atins de utilaje, pentru că, aparent, fără să ştie şi cei care au făcut proiectul, şoseaua s-a oprit în poarta unui cimitir. Constructorul a propus un viaduct care să treacă pe deasupra mormintelor, câţiva metri înălţime, dar decizia finală este la compania de drumuri.
Alin Serbanescu, purtător de cuvânt Ministerul Transporturilor: În acest moment facem nişte măsuri geo pentru a vedea exact pe ce zonă se poate construi viaductul, pentru că se va construi un viaduct în lungime de 100 de metri. Se va face un proiect tehnic şi după ce se vom avea toate aceste date, vom putea şti costurile şi durata lucrărilor. Trebuie să spun ca nu va fi afectat cimitirul. Este gândit proiectul în aşa fel încât viaductul respectiv să survoleze cimitirul.
Încă de la începutul lucrărilor, un deal a luat-o la vale şi continuă să fie instabil. Poate fi stabilizat prin piloţi foraţi, dar, spune constructorul, o soluţie mai simplă ar fi realizarea unui tunel de tip cut and cover, adică tuburile prin care vor trece maşinile să fie introduse în subteran prin săpături de la suprafaţă care, mai apoi, vor fi acoperite.
Reprezentantul Asociației Pro Infrastructură, Ionuţ Ciurea: Studiul de fezabilitate nu a ţinut în teren, mai simplu spus. În aceste două zone, studiul de fezabilitate prevedea, trebuia o simplă, adică o săpătură, tăierea dealului mai pe româneşte.
Astfel, șansele ca lotul de autostradă să fie finalizat mai devreme devin tot mai mici.
Ionuţ Ciurea: Şansele sunt din ce în ce mai mici. Problema este că în continuare Compania de Drumuri tergiversează luarea unei decizii în speţa asta, şi anume acceptarea celor două soluţii cu tot ceea ce implică treaba asta. Nu se asumă niciun fel de răspundere în Compania de Drumuri când vine vorba în special la adiţionarea contractelor şi la modificarea soluţiilor tehnice.