Updated on mai 6, 2022 Un căprior a fost prins pe aleile dintre blocuri, în capăt de Gheorgheni, zona Albac. Animalul, speriat și dezorientat, încerca să se ascundă după gardul viu.
La fața locului este prezentă Poliția Locală care așteaptă intervenția specializată pentru tranchilizarea căpriorului și transportarea lui înapoi în natură.
„Poza dimineții! Un căprior pe aleile dintre blocuri, în capăt de Gheorgheni, zona Albac, speriat și dezorientat, încercând să se ascundă după gardul viu.
După castorul din Parcul Rozelor, încă o dovadă că marginile orașelor se întrepătrund cu habitatele naturale ale multor specii, iar pe măsură ce cartierele noastre se extind și aceste habitate sunt împinse tot mai departe este nevoie să conservăm culoare ecologice și fâșii de protecție pentru animalele sălbatice.
Poliția Locală era prezentă la fața locului și așteptau intervenția specializată pentru tranchilizarea căpriorului și transportarea lui înapoi în sânul naturii”, a transmis consilierul local, Alexandra Oană.
Castor, surprins în zona Parcul Rozelor
Ieri, un castor a fost surprins în zona Parcului Rozelor.
Tibor Hartel: „În parcul Rozelor și tronsonul Someș în cartierul Grigorescu a apărut un nou inginer pentru a supraveghea / survola zona, inclusiv lucrările de amenajare a malurilor.
Este vorba de castor.
Pozele sunt de la Ovidiu Brindusan (realizate de Andreea Dolghi) pentru Canalul Morii și Szabó Anna pentru Grigorescu. Pozele au fost realizate la 1 zi diferență de aceea bănuiesc că este vorba de același exemplar.
Prezența și stabilirea castorului este/ar fi o veste fantastică dar înseamnă şi noi provocări. În Potsdam, Germania, societatea tolerează castorul în cel mai mare parc al orașului. Fiecare arbore de pe malul apelor acolo este protejat de armură de metal pentru a nu fi doborât de castor. Am și poze, am vizitat zona. Plus acolo castorii nu înoată printre gunoaie ca la noi. Vă doresc o zi faină!”