Prețul chiriilor din Cluj Napoca a crescut cu 12% față de anul trecut

Updated on martie 24, 2022 Prețul chiriilor din Cluj a crescut față de anul trecut cu 12,2%. Astfel, potrivit datelor platformei Imobiliare.ro, în Cluj-Napoca, prețul mediu pentru închirierea unui apartament cu două camere a ajuns la 415 euro/lună.

Ridicarea stării de alertă a făcut unele companii să fie ferme în readucerea angajaţilor la birou, ca în vremurile de dinainte de pandemie. Cum, însă, unii dintre ei renunţaseră la chirii pentru a lucra remote, piaţa chiriilor este din nou luată cu asalt, transmite mediafax.ro.

Prețul chiriilor din Cluj Napoca a crescut cu 12% față de anul trecut 1

Pe de o parte, se vede o creştere treptată a timpului petrecut de angajaţi la birou, ca urmare a ridicării stării de alertă, iar pe de altă parte proprietarii doresc să revină la randamente ceva mai bune sub presiunea inflaţiei, iar o cerere mai mare îi ajută.

De asemenea, şi contextul dat de actualul conflict de la graniţele noastre poate contribui la creşterea cererii pe segmentul chiriilor, în paralel cu o încetinire a ritmului de vânzare. Agenţia noastră are soli­citări de pachete de peste 200 de apartamente dis­ponibile pentru în­chiriere, pentru mutarea angajaţilor anumitor com­panii multinaţionale din Ucraina“, spune Andreea Comşa, managing director al Premier Estate Management.

Potrivit datelor platformei Imobiliare.ro, în Bucureşti, chiria medie pentru un apartament cu două camere s-a menţinut la 400 de euro (cu variaţii în funcţie de segmentul de piaţă în care se încadrează locuinţa), în vreme ce în Cluj-Napoca a crescut cu 12,2% din februarie 2021 până în februarie 2022, ajungând astfel la 415 euro.

În Iaşi, unde media pentru acelaşi tip de apartament este de 330 de euro, preţul este cu 10% mai mare faţă de februarie anul trecut, în Braşov (375 de euro) – cu 7,1%, iar în Timişoara (320 de euro) – cu 6,7%.

Advertisements
error: Content is protected !!