Updated on septembrie 5, 2021 Presa din Turcia anunță în această seară că Rizespor ar fi bătut palma cu CFR Cluj pentru transferul atacantului francez Billel Omrani.
Antrenorul celor de la CFR, Dan Petrescu a spus sâmbătă că Omrani nu pleacă de la CFR. „El și Petrila nu pleacă”.
La o zi distanță, publicația turcă Fotomac susține că transferul lui Omrani la Rizespor, echipă din prima ligă a Turciei, este rezolvat, potrivit GSP.
„Echipa a sacrificat 500.000 de euro pentru atacantul în vârstă de 28 de ani și a bătut palma cu agentul fotbalistului. Se pare că ultimele detalii au fost puse la punct cu CFR Cluj”, au scris turcii.
Cu doar două zile în urmă, jurnaliștii de la Foot Mercato anunțau în premieră interesul lui Rizespor pentru transferul lui Omrani și susțineau că echipa turcă este dispusă să achite până la 700.000 de euro pentru atacantul cu origini algeriene.
Transferul poate fi înregistrat doar până miercurea viitoare, pe 8 septembrie, când fereastra de transferuri se încheie în Turcia.