Updated on mai 19, 2021 Grigorescu, numit Donath până în anul 1960, se află în extremitatea vestică a orașului. Numele Donáth a fost înlocuit din anul 1960 cu cel al lui Eremia Grigorescu, general al armatei române în Primul Război Mondial și unul dintre generalii români care a condus armatele venite din Vechiul Regat în Transilvania după Marea Unire.
„Dealul din Grigorescu nu are un nume separat in romana. Numele traditional era Bornyúmál (“Coasta Vitelului”), gazduind viile clujenilor. Strada G-ral Eremia Grigorescu (Rákóczi) s-a numit original “Bornyúmálalja” (“Sub coasta vitelului”).
La Est continua in “Kömál” (Coasta Pietroasa) pe care s-a construit Citadela (Fellegvár), de unde si numele romanesc (Cetatuia)”, se arată într-o postare făcută pe grupul Amintiri din Vechiul Cluj.
„De acum, când mergeți din Grigorescu spre Hoia, să ştiți că urcați Coasta Vițelului 🐂🐂🐂 Așa-mi plac numele astea vechi și care țin de istoria locului!”, a scris o clujeancă.