Updated on aprilie 26, 2021 Primarul Emil Boc, în calitate de Președinte al Asociației Municipiilor și Orașelor, a participat la întâlnirea de la Guvern la care s-a discutat strategia pentru accelerarea campaniei de vaccinare.
Emil Boc a anunțat că spune că vom avea festivaluri în acest an în Cluj.
„Au fost două mesaje ale premierului: aveți tot sprijinul din partea Guvernului pentru susținerea măsurilor la nivel local sau județean de vaccinare. Dacă vreți centre drive-thru, centre mobile, dacă doriți să organizați maratoane ale vaccinării, dacă doriți alte campanii prin care să veniți mai aproape de comunitate aveți ușa deschisă și susținerea Guvernului României”, a precizat Emil Boc.
„De asemenea, din 4 mai va fi o campania importantă prin medicii de familie. Nu sunt obligați, dar prin parteneriatul cu primarii pot să adune mai mulți medici de familie în această campanie. Va fi voluntară campania, nu poți să obligi medicii de familie.
Vor apărea, tot din 4 mai, dozele Johnson&Johnson. Asta ne da posibilitatea în centrele drive-thru să facem o singură doză și în comunitățile defavorizate tot o singură doză.
Economia trebuie să se redeschidă treptat. Evenimentele, activitățile culturale, teatre, opere, cinematografe, festivaluri, trebuie să se redeschidă, cu o singură condiție: vaccinare.
Un orizont cât mai repede anunțat pentru redeschiderea acestor activități ne va ajuta pe noi să susținem și mai bine campania de vaccinare, De exemplu pentru festivalieri, dacă le spunem de acum ”va fi din august UNTOLD”, foarte mulți vor merge să se vaccineze. Vom reuși numai prin vaccinare să doborâm COVID-19.
Eu sunt convins că vom avea festivaluri în acest an, și la Cluj și în toată țară. Condiția va fi să ai ambele doze de vaccin făcute și să treacă două săptămâni de la a doua doză“, a mai anunțat acesta.