Updated on aprilie 19, 2021 Restricțiile în 5 comune din județul Cluj se înăspresc din acest weekend, după ce rata de infectare cumulată la 14 zile, a trecut de 4 cazuri la mie.
Este vorba despre comunele Apahida (6,36), Bonțida (5,58), Cuzdrioara (5,91), Dăbâca (5,35) și Fizeșu Gherlii (4,01).
Aici se vor aplica următoarele restricții:
– se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00-5,00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00;
– se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) magazinele care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, trebuie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00;
– se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.