Updated on aprilie 12, 2021 Primul oraș din România care aderă la Acordul privind Orașele Verzi este Cluj-Napoca, şi are în agendă mai multe proiecte de amploare.
Pentru următorii doi ani, autoritățile locale și-au stabilit obiective ambițioase, în special pentru a reduce poluarea, și pentru a îmbunătăți calitatea vieții.
Acordul privind “oraşele verzi” este o mişcare a oraşelor europene, care se angajează să ocrotească mediul înconjurător, informează stirileprotv.ro.
Lucrările pentru amenajarea noilor parcuri au început încă din luna ianuarie. Primăria Cluj-Napoca are în plan ca anul acesta să amenajeze peste 160 de hectare de spaţii verzi noi, iar alte 30 deja existente să fie extinse.
Mai mult, pentru reducerea poluării, urmează să fie instalate în oraş mai multe sisteme de purificare a aerului, sub forma unor panouri cu muşchi verzi.
În total, investiţiile care vor începe anul acesta în tehnologii regenerabile şi verzi, vor fi de peste 100 de milioane de euro , bani proveniţi şi din fonduri europene.
„Direcţia este clară, ca oraşul să fie redat oamenilor şi mai puţin maşinilor, iar deplasarea să se realizeze cu o alternativă a maşinilor, metrou, tren metropolitan, transport în comun cu autobuze, să îţi facă plăcere să munceşti, să înveţi, să îţi întemeiezi o familie, să te distrezi şi din care să nu mai pleci”, spune primarul Emil Boc.
Acordul privind Orașele Verzi a fost semnat şi de alte oraşe europene precum Braga, Lille, Oslo, Helsinki, Cesena şi Zaragoza. În decurs de doi ani, aceste oraşe îşi vor stabili ţintele, şi vor fi atent monitorizate de comisarii europeni.