Updated on aprilie 9, 2021 Un medic din Cluj-Napoca, infectat cu noul coronavirus, și-a îngrijit pacienții din scaunul cu rotile. În vârstă de 72 de ani, medicul și-a pus propria viață în pericol ca să îi salveze pe cei aflați în grija sa.
Aplauze, flori și lacrimi de bucurie. Așa a fost primit un medic din Cluj-Napoca în centrul social pe care îl conduce. Bărbatul a făcut o formă gravă de COVID-19 și a fost internat la terapie intensivă. A ajuns la spital foarte târziu din cauză că a stat să-i îngrijească pe cei 80 de bătrâni și 30 de angajați din centrul social, scrie digi24.ro.
“Aproape 10 luni, am reușit să nu avem niciun caz”, povestește medicul erou. Când toți bătrânii și angajații din centru s-au îmbolnăvit, medicul i-a tratat din căruciorul cu rotile.
“Personalul mă ducea cu căruciorul, oxigenul era legat de cărucior și așa am lucrat 3 zile până când s-a rupt filmul. Am căzut jos, nu am mai știut nimic, am ajuns la spital.
Sincer, toata lumea a crezut că s-a terminat, deja medicii anunțau familia că înmormântarea se face repede. M-am trezit după din comă, eram convins că am murit.
Ultimele momente, când știi că trebuie să mori, eram conștient ca nu mai am nicio șansă. Când m-am trezit, mă uitam în jur si îmi explica doctorița, domnul doctor, v-ați revenit, ați fost intubat, zic nu se poate, eu sunt mort“, povestește Szentágotai Loránt.