Updated on aprilie 8, 2021 Clujul se confruntă cu o criză sanitară gravă. Niciun loc liber nu mai este în secțiile de terapie intensivă COVID. Medicul Adela Golea, urgentist, spune că niciodată spitalul nu s-a confruntat cu o situație precum cea din prezent
„În UPU suntem disperați realmente. Nu sunt nicăieri paturi de terapie intensivă, dar UPU-urile funcționează ca terapie intensivă. Facem tot ce trebuie pentru ei, pentru pacienți. Nu pot decât să îi asigur.
Se face un plan cu terapia și pacientul rămâne acolo unde se poate. Am intubat inclusiv în salvare. Situația nu arată bine deloc”, a declarat medicul, citat de gandul.ro.
Potrivit medicilor, în ultima perioadă se vede o creștere semnificativă a severității bolii. Medicul Iulia Trifu, medic specialist radiolog de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, afirmă că afecțiunile grave la plămâni au crescut vertiginos.
„Dacă aveam pneumonii preponderent ușoare și medii, în care leziunile afectau zonele periferice, subpleurale ale plămânilor, în a doua jumătate a anului trecut și prima parte a anului afectarea a devenit mai difuză, cu leziuni diseminate în ambii plămâni, cu afectarea tuturor regiunilor pulmonare la majoritatea pacienților internați la noi.
A crescut numărul de cazuri a căror afectare pulmonară e de peste 50% la tineri, tot mai tineri, fără factori de risc cunoscut. Până anul acesta, o afectare pulmonară de peste 75% la persoanele tinere era o excepție, pe când doar în ultima săptămână am avut în ATI șapte persoane cu vârsta cuprinsă între 32 și 46 de ani, între care și o femeie însărcinată, care a suferit o naștere prematură în conditii de afectare pulmonară de 60%.
Am sesizat și creșterea complicațiilor trombotice cauzate de Covid, complicații pulmonare și extra-pulmonare, cerebrale, renale, splenice”, spune aceasta.