Updated on martie 30, 2021 Cei de la AUR organizează și în această seară un protest la Cluj. Jandarmeria a anunțat că au dat 63 de amenzi pentru protestul AUR de aseară.
Protestatarii AUR s-au adunat și astăzi începând cu ora 18 în fața Prefecturii din Cluj-Napoca, anunță servuscluj.ro.
Protestatarii prezenți într-un număr vizibil mai mic decât ieri, scandează în continuare “Libertate!”, fluturând pancarte cu diverse mesaje.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj a asigurat măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării manifestațiilor de protest din 29 martie, din municipiile Cluj-Napoca, Dej și Turda.
În urma executării misiunii, jandarmii au aplicat până în acest moment 63 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 32000 de lei, pentru nerespectarea masurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, precum și pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, potrivit Cluj24.ro.
Totodată, pe timpul protestului organizat în municipiul Turda, a fost identificat un participant care avea asupra sa o armă albă (cuțit). Au fost luate măsurile legale împotriva persoanei.