Updated on iulie 14, 2014
Cel mai mare salariu mediu net lunar în Transilvania anului 2017 va fi înregistrat în CLUJ: 2.020 de lei, iar cel mai mic în Bihor, 1.331 de lei. Potrivit incont.ro, o statistică a Comisiei Națională de Prognoză arată faptul că în Transilvania cel mai mare PIB/locuitor va fi înregistrat însă în județul Brașov: 10.426 de euro, în timp ce în Covasna va fi de doar 5.689 de euro în 2017.
Potrivit sursei citate, salariile vor crește în toate județele până în 2017, iar în topul celor mai bine plătiți transilvăneni se vor număra clujenii, brașovenii și sibienii. La polul opus vor fi locuitorii județelor Bihor, Harghita și Covasna. Din topurile prezentate mai jos de Vocea Transilvaniei reiese faptul că în majoritatea județelor, creșterea salarială va fi în jur de 150 de lei lunar.
Cei mai norocoși vor fi însă clujenii și brașovenii, care vor resimți o creștere de peste 200 de lei la salariul lunar. Printre cei mai puțin norocoși vor fi angajații din Bihor, cărora anul 2017 le va aduce un plus de doar 117 lei la veniturile salariale față de câștigul din 2014, iar asta îi va situa în fruntea celor mai prost plătiți transilvăveni. În 2014, cel mai mic salariu mediu net lunar se înregistrează în județul Harghita, de doar 1.200 de lei.
Interesant este însă faptul că în anul 2017 diferența de salarizare dintre cel mai bine situat județ față de cel mai slab din Transilvania va fi mai mare decât în 2014. Astfel, un angajat din Cluj va câștiga cu aproape 700 de lei mai mult decât unul din Bihor. În 2014, această diferență este de aproape 600 de lei.
Top 7 cele mai mari salarii din Transilvania în 2017:
1. Județul Cluj – 2.020 lei/lună (1.796 lei/lună în 2014)
2. Județul Brașov – 1.870 lei/lună (1.664 lei/lună în 2014)
3. Județul Sibiu – 1.770 lei/lună (1.591 lei/lună în 2014)
4. Județul Arad – 1.727 lei/lună (1.528 lei/lună în 2014)
5. Județul Mureș – 1.619 lei/lună (1.455 lei/lună în 2014)
6. Județul Hunedoara– 1.606 lei/lună (1.441 lei/lună în 2014)
7. Județul Alba – 1.499 lei/lună (1.352 lei/lună în 2014)
Top 7 cele mai proaste salarii din Transilvania în 2017
1. Județul Bihor – 1.331 lei/lună (1.214 lei/lună în 2014)
2. Județul Harghita – 1.368 lei/lună (1.200 lei/lună în 2014)
3. Județul Covasna – 1.381 lei/lună (1.242 lei/lună în 2014)
4. Județul Sălaj – 1.420 lei/lună (1.262 lei/lună în 2014)
5. Județul Maramureș – 1.443 lei/lună (1.285 lei/lună în 2014)
6. Județul Satu Mare – 1.449 lei/lună (1.291 lei/ună în 2014)
7. Județul Bistrița-Năsăud – 1.457 lei/lună (1.302 lei/lună în 2014)