Updated on februarie 8, 2021 Comuna Florești va avea o nouă școală, una „eco”, cu o capacitate de 900 de elevi. Anunțul a fost făcut de primarul Bogdan Pivariu.
Școală nouă în zona Eroilor
„Această școală va avea o capacitate de aproximativ 900 de locuri, pentru copii de la clasa 0 până la clasa a VIII-a, cu 36 de săli de clasă, 4 laboratoare, bibliotecă, săli de mese, birouri administrative și toate sălile anexe.
Suprafața desfășurată este de aproximativ 6.500 de metri pătrați.
Curtea școlii va fi una generoasă, având și o sală de sport adiacentă, care va forma o curte a școlii printr-o formă modernă a acestei școli”, a trasnsmis astăzi primarul.
Școala va fi construită din fonduri europene sau guvernamentale
Sursa de finanțare pentru această școală o vor alcătui fondurile europene sau fondurile guvernamentale.
Primăria Florești va susține proiectul și din bugetul local.