Updated on ianuarie 17, 2021 Câteva sute de oameni au venit la slujba de înmormântare a episcopului Florentin Crihălmeanu, ţinută în aer liber, pe esplanada din fața Catedralei greco-catolice din Cluj-Napoca.
Înscăunat episcop în 1997 de Papa Ioan Paul al II-lea în bazilica Sfântul Petru, a fost la acea vreme cel mai tânăr episcop catolic din lume. Acum, 24 de ani mai târziu, Papa Francisc l-a condus cu gândul pe ultimul drum, informeză observatornews.ro.
Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc: ”Și înâlțând rugăciuni fierbinți către Dumnezeu pentru a-i oferi acestui zelos păstor răsplata promisă slujitorilor săi fideli, doresc să-mi manifest apropierea spirituală și mă unesc la doliul acestei biserici”.
Şi reprezentantul Bisericii Ortodoxe, mitropolitul Andrei Andreicuţ, a venit la slujbă.
IPS Andrei Andreicut, mitropolitul Clujului: ”Episcopul Florentin a fost un om credincios, devotat misiunii lui și în același timp un om al dialogului”.
A fost o înmormântare cu mai puţine flori decât suntem obişnuiţi, asta pentru că una dintre dorințele trecute în testament de episcopul Florentin a fost ca banii pe care oamenii i-ar fi cheltuit pe coroane să fie donați săracilor.