Updated on decembrie 18, 2020 Polițiștii din Cluj anunță că s-au sesizat din oficiu în cazul țepei în care o persoană ar fi păcălit aproape 100 de oameni închiriindu-le o cabană fictivă din Gilău. Nici unul din cei păcăliți nu a depus plângere la Poliție chiar dacă au dat câte 2.000 de lei avans.
„În urma apariției în spațiul public a mai multor articole referitoare la persoane care au remis diferite sume de bani proprietarului unei cabane din localitatea Gilău în vederea închirierii acesteia pentru sărbătorile de iarnă, persoană care nu a mai putut fi contactată ulterior, polițiștii municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Totodată, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, până în acest moment, nu a fost înregistrată nicio plângere cu privire la aceste aspecte”, a transmis IPJ Cluj.