Updated on noiembrie 18, 2020 Târgul de Crăciun din Cluj Napoca a fost amânat anul acesta.
Primarul Emil Boc a precizat pentru EBS Radio că se analizează și posibilitatea montării unor puncte comerciale, însă târgul de Crăciun, în formatul lui obișnuit, nu va avea loc în acest an.
„Nu are cum să fie organizat în aceste condiții pe care le avem. Am solicitat cu o săptămână în urmă organizatorului Târgului de Crăcun să reziliem pentru anul acesta contractul.
Ok, vom avea un brad, avem un iluminat modest pentru a ne bucura totuși un pic de viață în atmosfera asta destul de sobra, dar cu decență și fără exces”, a declarat pentru EBS Radio primarul Emil Boc.
Târgurile de Crăciun din marile orașe ale Transilvaniei au fost amânate în acest an, în contextul pandemiei.
În schimb, în Craiova, primarul Olguța Vasilescu a anunțat că târgul va fi organizat.
Lia Olguța Vasilescu a anunțat luni, pe Facebook, că au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun.
„Pentru a evita aglomerația, anul acesta avem două locuri în care vor fi montate căsuțele, Piața Buzești si Piața Mihai Viteazul, iar în Parcul Romanescu va fi iluminat de sărbători în fața Casei Bibescu. Spre deosebire de anii trecuți, căsuțele pentru comercianți sunt vopsite în culorile Crăciunului și vor fi ornate cu ramuri de brad și instalații de lumini, iar în zona Centrului Istoric vor fi puse în valoare mai ales clădirile. Având în vedere ca Târgul de Crăciun din Craiova este inclus, anul acesta, în topul Forbes, ne dorim să aveți sărbători de poveste”, a scris primarul din Craiova.
Ea a fost criticată de președintele Klaus Iohannis care spune că organizarea unor târguri de Crăciun în plină pandemie este imposibilă și inoportună.
„După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuși încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă și inoportună”.