Updated on noiembrie 15, 2020 Localurile din Cluj Napoca, precum și cele din întreaga țară, caută orice modalitate pentru a rămâne deschise, în contextul pandemiei.
În centrul Clujului, terasele au gasit o modalitate de a fenta restricțiile, o soluție criticată de profesorul de sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai, Răzvan Cherecheș.
„Imagine din centrul Clujului – modalitate de a fenta restricțiile
Avem un spațiu închis, ventilat necorespunzător, cu risc mare de transmitere COVID-19
Cât timp vor fi menținute restricțiile (școli, restaurante)? până când va scădea incidența
Când va scădea incidența? atunci când vor fi respectate regulile + autoritățile se vor asigura că sunt respectate
Cu abordări șmechere și abordare relaxată din partea autorităților locale – pregătiți-vă de hard lockdown după alegeri (cel mai probabil până prin februarie)!”, a scris Răzvan Chereches.
Ce spune Raed Arafat despre terase:
Raed Arafat a explicat în ce regim sunt încadrate terasele cărora li s-au pus sticlă sau diverși pereți și a precizat că ele devin închise conform legii produselor de tutun unde a fost reglementată noțiunea.
“Cu răcirea vremii, la unele terase, chiar dacă sunt în afara spaiului închis al unui restaurant, au devenit și ele închise. S-au pus sticlă și diverse tipuri de pereți, pentru a păstra căldura, dar ele devin spații închise.
Definirea este clară, încât acelea care se încadrează în definirea spațiilor închise, așa cum a fost prevăzută în legea produselor de tutun, un spațiu închis este cel care are acoperiș și două laturi, indiferent dacă sunt permanente sau temporare.
Orice spațiu care are astfel de descriere se tratează ca spațiu închis și se aplică regula spațiilor închise din restaurante după incidență. Aceste spații nu pot fi tratate ca terase în spații deschise”, a precizat Raed Arafat