Clujul primește trenuri noi spre București: ramele Alstom Coradia Stream intră de mâine în circulație

Actualizat: 30 iunie 2026, 08:33

Trenuri electrice noi Alstom Coradia Stream vor circula, de la 1 iulie, pe ruta București Nord – Cluj-Napoca. Interregional Călători introduce noua legătură feroviară cu două trenuri pe zi din Capitală spre Cluj, urmând ca din 2 iulie să înceapă și cursele în sens invers.

Din București Nord spre Cluj-Napoca, trenul IR 16535 va pleca la ora 14:42 și va ajunge la Cluj la 00:13, iar trenul IR 16537 va pleca la 22:00 și va ajunge la 07:22. Din Cluj-Napoca spre București Nord, IR 16530 va pleca la 02:40 și va ajunge la 13:00, iar IR 16534 va pleca la 13:55 și va ajunge la 00:13.

Noile rame Alstom Coradia Stream sunt trenuri electrice moderne, cu șase vagoane și 351 de locuri, promovate de operator ca o variantă mai confortabilă pentru călătoriile pe distanțe lungi.

Introducerea lor pe ruta București – Cluj marchează o nouă etapă în modernizarea transportului feroviar pe una dintre cele mai importante relații din țară.

Interregional Călători va opera cu 13 rame electrice noi, după ce a câștigat licitaţia, în faţa companiei CFR Călători, în cadrul procedurii de achiziţie „Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziţie a materialului rulant nou achiziţionat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători” – CSP-L2.

Serviciile din acest al doilea contract vor acoperi rute magistrale electrificate din nord-vestul şi centrul ţării, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor feroviare ce deservesc municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Arad, Timişoara, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc și Deva.

Advertisements
error: Content is protected !!