Polițist de 38 de ani, tată a doi copii, mort într-o pădure. Bărbatul, găsit împușcat cu arma din dotare

Actualizat: 4 iunie 2026, 07:53

Un agent de poliție de 38 de ani, tată a doi copii, a fost găsit mort într-o zonă împădurită din localitatea Rohia, județul Maramureș. Bărbatul era polițist în cadrul Poliției Târgu Lăpuș, iar primele informații arată că acesta prezenta o plagă împușcată. Potrivit Știri pe Surse, datele preliminare indică faptul că ar fi fost folosită arma din dotare, însă ancheta este în desfășurare.

Polițist de 38 de ani, tată a doi copii, mort într-o pădure. Bărbatul, găsit împușcat cu arma din dotare 1

Trupul neînsuflețit al polițistului a fost descoperit în pădure, iar la fața locului au intervenit polițiștii și criminaliștii. După cercetările de la fața locului, cadavrul urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

Bărbatul era originar din localitatea Cupșeni, era căsătorit și avea doi copii. Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea agentului șef adjunct de poliție Ungur Vasile Radu.

„Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș își exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a colegului nostru, agent șef adjunct de poliție Ungur Vasile Radu. În aceste momente de profundă durere, adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut”, a transmis IPJ Maramureș.

Sindicatul Europol a reacționat după tragedie și a vorbit despre un context instituțional tensionat la nivelul IPJ Maramureș. Reprezentanții organizației spun că, în luna martie, au fost desființate majoritatea dispeceratelor subunităților de poliție din județ, inclusiv cel al Poliției Târgu Lăpuș. Potrivit sindicatului, în lipsa acestor structuri, polițiștii ar fi fost nevoiți să păstreze armamentul și muniția din dotare la domiciliu.

Europol mai susține că la nivelul IPJ Maramureș exista și un conflict social, după schimbarea programului de lucru pentru polițiștii de ordine publică și rutieră, de la ture de 12 ore la ture de 8 ore. Sindicatul a transmis că sănătatea fizică și psihică a polițiștilor nu poate fi tratată cu indiferență, mai ales atunci când deciziile manageriale afectează echilibrul dintre viața privată și activitatea profesională.

„Sănătatea fizică și psihică a polițiștilor nu poate fi tratată cu indiferență, iar voința lucrătorilor trebuie să reprezinte un element definitoriu în decizia managerială. Cu atât mai mult în situațiile în care decizia afectează fragilul echilibru dintre viața privată și activitatea profesională”, au transmis reprezentanții Europol, conform stiripesurse.ro.

Deocamdată, cauzele tragediei nu sunt cunoscute oficial. Autoritățile urmează să stabilească, în urma cercetărilor, a expertizelor și a necropsiei, toate împrejurările în care s-a produs decesul polițistului.

Advertisements
error: Content is protected !!