Povestea unei tinere din Cluj și-a pierdut soțul pe o plajă din Grecia, la scurt timp după nuntă. A emoționat mii de oameni cu un „Jurnal de doliu”

Actualizat: 6 mai 2026, 15:51

O tânără din Cluj-Napoca a emoționat mii de oameni după ce a publicat un „jurnal de doliu”, în care povestește cum și-a pierdut soțul la scurt timp după nuntă, în timpul unei vacanțe în Grecia. Tragedia s-a petrecut în august 2025, când bărbatul, în vârstă de 29 de ani, s-a simțit rău în timp ce se afla în apă și, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai putut fi salvat.

Povestea unei tinere din Cluj și-a pierdut soțul pe o plajă din Grecia, la scurt timp după nuntă. A emoționat mii de oameni cu un „Jurnal de doliu” 1

La aproape un an de la momentul care i-a schimbat viața, tânăra a ales să vorbească public despre experiența pierderii, lansând un proiect online în care descrie, pas cu pas, cum arată viața după o astfel de traumă și încercarea de a merge mai departe.

Eliza avea 29 de ani când, la scurt timp după căsătorie, viața ei a fost marcată de o pierdere bruscă și cutremurătoare. În august 2025, în timpul unei vacanțe în Grecia, Florin, soțul ei, s-a simțit rău după ce a intrat în apă. I s-au aplicat manevre de resuscitare, însă, la scurt timp după sosirea medicilor, a fost declarat decesul. Evenimentul a avut loc la doar câteva săptămâni după nuntă, în ceea ce trebuia să fie prima lor vacanță ca soț și soție.

În videoclipul său, Eliza rememorează pas cu pas ziua tragediei, de la momentele de liniște din vacanță până la șocul și neputința care au urmat. Povestește cum a încercat să înțeleagă ce se întâmplă, cum a sperat până în ultimul moment că soțul ei își va reveni și cum, treptat, a fost nevoită să confrunte o realitate imposibil de acceptat, scrie Ziua de Cluj. 

După incident, ea descrie o perioadă marcată de șoc profund, proceduri birocratice dificile, repatriere și apeluri dureroase către familie și apropiați. În acele momente, spune că a funcționat aproape mecanic, prinsă între realitate și un sentiment de deconectare totală.

Din această experiență a luat naștere proiectul „Jurnal de doliu”.

Eliza explică faptul că decizia de a vorbi public despre suferința ei a venit dintr-o nevoie personală, dar și dintr-o lipsă resimțită acut: absența unor voci care să descrie sincer, fără filtre, cum arată viața în doliu. În căutarea ei, nu a găsit răspunsuri despre cum se trăiește zi de zi pierderea unui partener.

„Nu am găsit atunci pe nimeni care să vorbească despre cum e fiecare zi în doliu”, spune Eliza în videoclip. Tânăra a explicat că această absență a determinat-o să devină ea însăși vocea pe care o căuta.

Astfel, Eliza a început să documenteze public procesul său de vindecare încă din primele zile ale pierderii, vorbind deschis despre emoții, frică, confuzie și durere. Fără să își ascundă suferința, ea a ales expunerea sinceră, transformând experiența personală într-un jurnal public.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Mulți oameni i-au scris, împărtășind propriile pierderi și regăsindu-se în trăirile ei. Eliza spune că acest dialog cu publicul a avut un efect neașteptat: vorbitul despre durere a devenit o formă de terapie și de eliberare. Pentru ea, împărtășirea experienței a reprezentat un pas esențial în procesul de vindecare.

„Vorbitul pentru mine a fost o salvare”, afirmă ea. Tânara a mai afirmat faptul că suferința nu poate fi dusă în izolare și că exprimarea ei ajută la procesarea pierderii.

Advertisements
error: Content is protected !!