Două incendii au mobilizat pompierii clujeni, marți, în Cluj-Napoca, la câteva ore distanță unul de celălalt. Intervențiile au avut loc pe strada Sobarilor și pe strada Zizinului, iar în ambele cazuri echipajele de urgență au fost trimise rapid la fața locului.
Primul incendiu a izbucnit marți dimineață, într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Sobarilor. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autoscară și o ambulanță SAJ.
Potrivit ISU Cluj, apartamentul a fost inundat cu fum, iar pompierii au pătruns imediat în interior. Din fericire, nu au fost înregistrate victime și nu a fost necesară evacuarea locatarilor.
Focul a pornit de la un frigider și a fost lichidat rapid. Ulterior, pompierii au continuat operațiunile pentru ventilarea spațiului afectat.
Câteva ore mai târziu, un alt incendiu a izbucnit pe strada Zizinului din Cluj-Napoca. De această dată, flăcările s-au manifestat inițial la un garaj și s-au extins apoi la o casă de locuit din apropiere.
În interiorul garajului se afla și un autoturism, care a fost distrus de incendiu. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detașamentului 1 de pompieri.
Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică în urma incidentului. Echipajele SMURD i-au acordat asistență la fața locului.
„Forțele au fost suplimentate cu pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca. În continuare se lucrează pentru stingerea incendiului”, a transmis ISU Cluj.
