A murit Mircea Lucescu! Fostul selecționer avea 80 de ani

Actualizat: 7 aprilie 2026, 17:57

Mircea Lucescu a murit, marți seară, la Spitalul Universitar din București. Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a României avea 80 de ani și s-a confruntat, în ultima perioadă, cu probleme grave de sănătate din cauza cărora a fost nevoit să renunțe la postul de antrenor și colaborarea cu FRF.

A murit Mircea Lucescu! Fostul selecționer avea 80 de ani 1

Pe 3 aprilie 2026, chiar în ziua în care ar fi trebui să fie externat, surse medicale au declarat pentru Antena 3 CNN că Lucescu a suferit două infarcturi, primul dimineața și al doilea ulterior. Medicii au efectuat trei operațiuni de resuscitare și un examen de angiografie pentru a verifica dacă arterele coronariene erau blocate.

„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU.

Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori si jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu sa îl odihnească!”, se arată în comunicatul emis de SUUB.

Vineri, 3 aprilie, antrenorul a suferit un infarct miocardic acut, chiar în ziua în care urma să fie externat după problemele medicale din ultimele zile, însă evoluția stării sale s-a complicat. Sâmbătă noapte, aritmiile nu au mai răspuns la tratament, iar Mircea Lucescu a fost transferat la Terapie Intensivă.

„Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie.

Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. În prezent, nu sunt elemente noi de evoluție. Vom reveni public dacă situația va impune acest lucru. Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea și demnitatea oricărui pacient internat în SUUB!”, se arată în comunicatul medicilor, potrivit adevarul.ro.

Pe 31 martie, Lucescu și-a anunțat retragerea de la echipa națională, încheind un mandat care a marcat aproape 50 de ani de activitate în fotbal și l-a consacrat ca unul dintre cei mai importanți antrenori români din istorie, după ce pe 29 martie a leșinat în timpul unui antrenament.

Mircea Lucescu, legendarul antrenor român cu o carieră impresionantă
Născut la 29 iulie 1945 în București, Mircea Lucescu a început fotbalul la Școala Sportivă 2 din Capitală și, după doi ani, a fost legitimat la grupele de juniori ale clubului Dinamo București. Ca jucător, Lucescu a evoluat doar pentru trei echipe: Dinamo, Sportul Studențesc și Corvinul Hunedoara.

Cariera sa de antrenor a început în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a activat simultan și ca jucător timp de trei ani. De atunci, Lucescu a antrenat numeroase formații importante, printre care România, Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid București, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beșiktaș Istanbul, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg, Turcia și Dinamo Kiev.

După o pauză de 38 de ani, Lucescu a preluat din nou funcția de selecționer al echipei naționale a României pe 6 august 2024. În primul său mandat, desfășurat între 1 noiembrie 1981 și 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, cu 24 de victorii, 15 înfrângeri și 19 egaluri.

În palmaresul său, Lucescu se clasează drept al treilea cel mai titrat antrenor din lume, cu 35 de trofee, printre care:

1 Supercupă a Europei (Galatasaray)
1 Cupa UEFA (Șahtior Donețk)
9 titluri ale Ucrainei (8 cu Șahtior și 1 cu Dinamo Kiev)
2 titluri ale României (Dinamo și Rapid)
2 titluri ale Turciei (Galatasaray și Beșiktaș)
1 Supercupă a Rusiei (Zenit)
7 Cupe ale Ucrainei
8 Supercupe ale Ucrainei
3 Cupe ale României și 1 Supercupă a României

Advertisements
error: Content is protected !!