/

Clujul pierde un nume uriaș: a murit profesorul Liviu Maior

Actualizat: 5 aprilie 2026, 16:47

Profesorul universitar Liviu Maior a murit duminică, 5 aprilie 2026, la vârsta de 85 de ani. Fost ministru al Educației, fost conducător al Clubului Sportiv Universitatea Cluj și una dintre figurile mari ale UBB, el a lăsat urme vizibile în universitatea clujeană, în politica educației și în viața publică națională.

Clujul pierde un nume uriaș: a murit profesorul Liviu Maior 1

Moartea lui Liviu Maior închide biografia unui profesor care a legat mai multe lumi rareori reunite în aceeași carieră. A fost istoric format la Cluj, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, director al Centrului pentru Studii Transilvane, ministru al Învățământului în anii de început ai tranziției, senator, ambasador în Canada și, pentru oraș, un om care a condus Clubul Sportiv Universitatea Cluj între 1984 și 1991.

Primele reacții au venit tocmai din locurile care i-au definit cariera. FC Universitatea Cluj a transmis mesajul de rămas-bun și a reamintit perioada în care Liviu Maior a condus clubul. UBB a vorbit despre o personalitate care a îmbogățit „spiritul Universității”, iar SNSPA a descris dispariția sa drept „o pierdere importantă pentru mediul academic și științific din România”.

În plan local, tonul cel mai apăsat a venit dinspre Universitatea Babeș-Bolyai. Rectorul Daniel David a spus că moartea profesorului Liviu Maior lasă comunitatea universitară „mai săracă și mai tristă” și l-a descris drept un om care și-a asumat reformarea învățământului într-o perioadă dificilă. Tot rectorul UBB a subliniat că Maior a fost dedicat valorilor universității și a purtat în el „spiritul universitar clujean”.

Dinspre sport, FC Universitatea Cluj a insistat pe anii în care Liviu Maior a condus clubul sportiv și pe felul în care a rămas apropiat de valorile „studenților” și după plecarea din funcție. Clubul a punctat că el s-a remarcat prin capacitatea de a găsi soluții și printr-un spirit organizatoric deosebit. În contextul identității speciale pe care U Cluj o are în oraș, această reacție nu e una decorativă. Ea arată că Liviu Maior aparținea și memoriei afective a Clujului, nu doar istoriei sale academice.

La București, reacțiile au confirmat rapid că vorbim despre o figură cu relevanță națională. SNSPA a transmis că Liviu Maior a avut „o carieră academică remarcabilă”, fiind format la UBB și parcurgând toate treptele universitare până la rangul de profesor. Ministerul Educației și Cercetării a mers mai departe și a spus că România îi datorează, în mare măsură, sistemul de educație de azi, legând numele său de începuturile construcției unui sistem orientat către valori europene.

Născut în 2 octombrie 1940 la Beclean (județul Bistrița Năsăud), Liviu Maior și-a început studiile în localitatea natală și le-a continuat la Dej, înainte de a urma Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Babes-Bolyai” din Cluj, între 1959 și 1964.

În perioada 1984-1991 a condus clubul sportiv Universitatea Cluj și s-a remarcat prin capacitatea de a găsi mereu soluții la problemele ivite, precum și printr-un spirit organizatoric deosebit. Ulterior, a rămas un susținător fidel al sportului clujean, pe care l-a îmbogățit prin valorile sale, aflate în concordanță cu cele ale „studenților”, față de care și-a manifestat sprijinul și după părăsirea funcției de conducere, până în zilele noastre.

Liviu Maior a reînființat Centrul pentru Studii Transilvane (1991) și a devenit primul director al acestei instituții, urmând ca un an mai târziu să preia funcția de ministru al Educației și, totodată, Președinte al Comisiei Naționale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

În 1994 a fost ales și vicepreșdintele Conferinței Mondiale UNESCO și vicepreședinte al Conferinței Europene a Miniștrilor Educației de la Madrid, iar după încheierea mandatului de ministru al Educației, în 1996, și-a început activitatea de senator în Parlamentul României. Profesorul universitar doctor Liviu Maior a reprezentat România și în calitate de ambasador plenipotențiar în Canada, în perioada 2003-2005.

În calitate de ministru al educației, Liviu Maior a inițiat primul proiect de reformă a învățământului din România, prima lege a calității învățământului superior (Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior), a introdus Legea învățământului 84/1995 și a finalizat primele negocieri cu Banca Mondială, pentru mai multe proiecte de finanțare, menționează sursa citată.

Advertisements
error: Content is protected !!