Spargere într-un cartier liniștit din Cluj-Napoca. Un hoț a escaladat balconul și a forțat ușa de acces.

Actualizat: 25 martie 2026, 07:21

Un tânăr de 24 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi pătruns într-un apartament din oraș prin escaladarea balconului și forțarea ușii de acces.

Spargere într-un cartier liniștit din Cluj-Napoca. Un hoț a escaladat balconul și a forțat ușa de acces. 1

Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta ar fi avut loc în 19 martie 2026, în intervalul orar 18:30–19:30, într-un apartament situat pe Aleea Băița din Cluj-Napoca. Anchetatorii spun că suspectul ar fi intrat fără drept în locuință după ce a escaladat balconul și a forțat ușa de acces. Din apartament ar fi fost sustrase două laptopuri.

„La data de 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Secției 3 Poliție, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au dispus reținerea unei tânăr de 24 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 19 martie a.c., în intervalul orar 18.30–19.30, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns fără drept într-un apartament situat pe Aleea Băița, prin escaladarea balconului și forțarea ușii de acces, de unde ar fi sustras două laptopuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8.500 de lei„, informează IPJ Cluj.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și depistată, fiind condusă la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca pentru audieri.

De asemenea, prejudiciul a fost recuperat integral.

La data de 23 martie a.c., față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar astăzi, 24 martie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Advertisements
error: Content is protected !!