Guvernul a realizat un studiu de oportunitate strategică pentru introducerea unui tren de mare viteză în România, proiect care, potrivit oficialilor din Ministerul Transporturilor, ar putea reduce durata unei călătorii între București și Cluj-Napoca la aproximativ două ore și jumătate. Anunțul a fost făcut de Robert Răzvan Dobre, director în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, citat de Profit.ro și preluat de Antena 3 CNN.
Potrivit acestuia, analiza a urmărit să stabilească dacă România ar avea suficienți pasageri pentru a susține financiar un astfel de sistem feroviar de mare viteză și care ar fi orizontul de timp realist pentru dezvoltarea unei asemenea infrastructuri. Oficialul a spus că rezultatele studiului sunt pozitive. În forma sa discutată în prezent, proiectul ar urma să lege Marea Neagră și Bucureștiul de rețeaua europeană, cu un coridor feroviar care să funcționeze nu doar pentru mobilitatea internă, ci și ca legătură regională spre sud-estul Europei.
Conform datelor prezentate, traseul ar avea aproximativ 780 de kilometri de cale ferată, de la Constanța până la graniță, iar acolo unde infrastructura existentă ar permite viteze de 160–200 km/h aceasta ar putea fi folosită, în timp ce restul ar necesita construcție nouă, de tip greenfield. Costul total al proiectului este estimat la 18 miliarde de euro. Pe această cale ferată, trenurile ar putea circula cu viteze de până la 250 km/h, ceea ce ar reprezenta o premieră pentru rețeaua feroviară din România.
În scenariul prezentat de reprezentantul Ministerului Transporturilor, drumul București–Brașov ar putea fi parcurs într-o oră și 21 de minute, București–Cluj în două ore și jumătate, iar până la ieșirea din țară în aproximativ trei ore și jumătate. Oficialul a mai arătat că, în scenariul cel mai optimist, România ar putea avea un tren de mare viteză operațional în zece ani, însă doar dacă proiectul va beneficia de susținere politică stabilă, expertiză tehnică și finanțare continuă.
Printre condițiile enumerate pentru ca proiectul să avanseze se numără transformarea lui într-un proiect de țară, sprijin politic pe termen lung și o combinație de finanțare din fonduri europene, buget de stat și parteneriat public-privat. Declarațiile vin în contextul în care, potrivit datelor citate de Antena 3 CNN, media de viteză a trenurilor Regio în România a fost de 46 km/h în 2024, iar cea a trenurilor de marfă de 27 km/h.
