Cine este femeia care a murit în accidentul de pe Moților. Victima era însărcinată

Actualizat: 17 martie 2026, 10:46

Apar noi detalii în cazul accidentului mortal produs luni pe Calea Moților din Cluj-Napoca, acolo unde o femeie de 30 de ani a fost lovită pe trotuar după ce un autoturism a fost proiectat în afara carosabilului.

Cine este femeia care a murit în accidentul de pe Moților. Victima era însărcinată 1

Femeia era însărcinată în șase luni, respectiv în a 26-a săptămână de sarcină, iar în ciuda intervenției medicale de urgență, nici ea, nici copilul nenăscut nu au putut fi salvați, informează Foaiatransilvana.ro.

Aletta, aflată în a 26-a săptămână de sarcină, nu a avut nicio șansă să evite impactul. A fost strivită de caroseria proiectată violent, intrând imediat în stop cardio-respirator.

Din primele informaţii, şoferul unui Audi a încercat să schimbe banda, fără să se asigure şi a intrat într-un Peugeot, pe care l-a proiectat pe trotuar într-un grup de trei tinere. Două dintre ele au reuşit să se salveze în ultima clipă. Nu însă şi Aletta, care a fost zdrobită de zid. A fost găsită în stop cardio-respirator şi i-au fost aplicate manevre de resuscitare

Tânăra lucra la o clinică de înfrumusețare din Cluj-Napoca, iar colegii ei sunt șocați și îndurerați.

„Cu inimile frânte anunțăm că draga noastră colegă, Aletta, a plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui tragic accident. Aletta va rămâne în amintirea noastră prin zâmbetul ei cald, bunătatea și energia pe care o aducea în fiecare zi. A fost mai mult decât o colegă, a fost o prietenă care ne-a făcut viața mai frumoasă.

Ne vor lipsi râsetele și prezența ei.

Gândurile noastre sunt alături de familia ei și de toți cei care au iubit-o. Nu te vom uita niciodată, Aletta”, au transmis colegii de la The One Clinic, potrivit cluj24.ro.

Cine este femeia care a murit în accidentul de pe Moților. Victima era însărcinată 2

Ce spun polițiștii
În data de 16 martie, în jurul orei 16.10, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Moților din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autovehicul condus de o femeie, de 30 de ani, din același județ.

În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat pe spațiul destinat pietonilor, unde a acroșat o femeie de 30 de ani.

Femeia de 30 de ani, care se deplasa pe trotuar, a fost transportată la unitatea spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale. La testarea conducătorilor auto cu aparatul etilotest, a fost indicat rezultat negativ la ambii conducători auto.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Advertisements
error: Content is protected !!