Un nou proiect imobiliar de amploare a primit aviz favorabil în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, însă discuția nu s-a concentrat atât pe numărul de locuințe, cât pe întrebarea care apare de fiecare dată în Cluj: cum va fi gestionat traficul? PUZ-ul analizat propune dezvoltarea unui cartier rezidențial în nordul municipiului, cu 226 de locuințe pe baza a 113 parcele, fiecare putând găzdui cel mult două unități locative. Estimarea este că aici ar putea locui aproximativ 790 de oameni, adică aproape 800.
Proiectul nu înseamnă doar case sau locuințe cu regim redus de înălțime. Pe lângă zona rezidențială, documentația include și mai multe funcțiuni complementare. Este prevăzută o parcelă pentru creșă și grădiniță, de aproximativ 2.450 mp, care ar urma să asigure 60 de locuri la grădiniță și 16 la creșă. De asemenea, sunt prevăzute spații verzi publice, dar și zone pentru servicii și activități economice, amplasate în apropierea zonei verzi, informează Media9.ro.
Proiectul mai prevede donarea către domeniul public a aproximativ 35.000 mp de teren, dintre care circa 11.000 mp vor fi spații verzi. În cadrul ansamblului ar urma să fie amenajați aproximativ 850 de metri de străzi și plantați circa 360 de arbori de-a lungul acestora. De asemenea, dezvoltatorii propun cedarea de teren pentru lărgirea străzii Odobești.
Totuși, problema care a dominat ședința a fost accesul dinspre strada Odobești. Potrivit informațiilor prezentate în comisie, există un tronson de aproximativ 40 de metri care are doar 4 metri lățime, ceea ce face circulația foarte dificilă și ridică semne de întrebare pentru un ansamblu de asemenea dimensiuni. Membrii comisiei au arătat că, pe termen lung, strada ar trebui transformată într-un bulevard cu patru benzi, care să facă legătura între strada Oașului și zona Cluj Innovation City.
Numai că lărgirea este dificilă, deoarece proprietarii terenurilor – printre care se află și Biserica Catolică – nu doresc să vândă, iar Primăria nu a inițiat proceduri de expropriere. Beneficiarii au spus că încearcă să obțină terenul încă din 2019, fără succes.
Arhitecta Anca Fati a precizat că proiectul are un parcurs lung de avizare. Terenul a fost cumpărat în urmă cu aproximativ 20 de ani, iar încă din 2007 exista o hotărâre de Consiliu Local pentru ridicarea de case și blocuri. În actuala formă, documentația a așteptat patru ani pentru avizul Comisiei de circulație, iar echipa de proiect a răspuns deja la 11 observații formulate anterior, însă în timp au apărut și altele noi.
În plus, Tarcea a cerut și prelungirea unei străzi interioare până la Oașului, pentru a reduce presiunea de trafic de pe Odobești, dar și montarea unui semafor pe tronsonul îngust. În comisie s-a discutat și despre amenajarea unui scuar pe drumul principal din interiorul viitorului cartier.
