/

Doi profesori de la UBB Cluj, premiați de Academia Maghiară de Științe

Actualizat: 9 martie 2026, 16:37

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca primește o nouă confirmare a prestigiului său academic, după ce doi profesori clujeni au fost distinși de Academia Maghiară de Științe pentru rezultate remarcabile. Este vorba despre profesorul József Benedek, de la Facultatea de Geografie, și despre conferențiarul Réka Barabás, de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică. Distincțiile au fost decise de Comitetul Prezidențial pentru Știința Maghiară din Străinătate al Academiei Maghiare de Științe.

Doi profesori de la UBB Cluj, premiați de Academia Maghiară de Științe 1

Potrivit informațiilor publicate de Cluj24, profesorul József Benedek va primi Premiul Arany János pentru Realizări Științifice Deosebite, o distincție care recompensează munca cercetătorilor cu rezultate științifice remarcabile. În cazul său, au fost evidențiate contribuțiile din analiza transformărilor regionale postsocialiste, cercetarea structurii economice și teritoriale a spațiului est-european, precum și dezvoltarea unor abordări interdisciplinare în știința sustenabilității.

La rândul său, Réka Barabás va primi Medalia Arany János, acordată cercetătorilor maghiari din afara Ungariei care au avut contribuții importante în viața științifică, în învățământul universitar, în publicistica de specialitate și în promovarea comunității academice maghiare din străinătate.

”Premiul recunoaște la cel mai înalt nivel activitatea mea științifică, deoarece a fost acordat de cea mai prestigioasă instituție a științei maghiare. În același timp, premiul evidențiază valoarea activității mele desfășurate până în prezent”, a precizat József Benedek pentru cluj24.ro.

Principalele contribuții științifice ale lui Benedek József sunt: analiza transformărilor regionale postsocialiste, cercetarea structurii economice și teritoriale a spațiului est-european, dezvoltarea abordărilor interdisciplinare în știința sustenabilității.

La rândul său, Reka Barabas a declarat că se simte onorată, iar această medalie înseamnă, pentru ea, ”o prezență responsabilă față de cei dragi, față de comunitatea la locul de muncă, față de generațiile de studenți cărora le predau și cu care lucrez, și nu în ultimul rând față de comunitățile mici (de ex. satul Petrinzel) în care ani de zile am activat cu mare bucurie și am primit multă atenție și dragoste”.

”Conform anunțului Academiei Maghiare, am primit Medalia Arany János ca și om de știință și cercetător pentru realizările obținute în organizarea și conducerea vieții publice științifice în învățământul universitar ca și prodecan (din 2014 până în prezent) și profesor universitar la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică (UBB, Cluj/Napoca), publicații științifice, precum și în domeniul diseminării științifice și în promovarea cauzei științei și comunității maghiare din străinătate în general, potrivit Comitetului Prezidențial pentru Știința Maghiară din Străinătate al Academiei Maghiare de Științe”, a precizat Barabas.

Advertisements
error: Content is protected !!