Elevii din Cluj-Napoca ar putea începe cursurile în noul hub educațional din cartierul Borhanci în anul școlar 2027–2028, potrivit informațiilor prezentate de reprezentanții Primăriei.
Complexul educațional aflat în construcție este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură școlară din oraș și include o creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu, sală de sport și bazin de înot.
Autoritățile locale estimează că lucrările la clădirile principale vor fi finalizate în cursul acestui an, însă unitățile de învățământ vor putea primi elevi abia după parcurgerea etapelor de dotare și acreditare, necesare pentru școli noi.
Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, școala și liceul din cadrul proiectului au depășit deja 75% stadiu de execuție, ceea ce arată că lucrările sunt într-o fază avansată.
„100%, anul școlar 2027–2028 va fi primul care se va desfășura acolo, în liceul și școala din hub-u Borhanci. Practic, în vara anului viitor acestea vor fi cu adevărat gata, pentru că după finalizare trebuie parcurse etapele de acreditare și dotare”, a anunțat viceprimarul Dan Tarecea, citat de Actual de Cluj.
Unul dintre obiectivele importante ale complexului este bazinul de înot, care ar urma să fie finalizat mai repede. Conform estimărilor autorităților locale, acesta ar putea fi gata în iunie–iulie 2026.
În cazul creșei, Primăria arăta că a dat ordinul de începere a lucrărilor la începutul lui 2025 dar și că investiția ar trebui să fie gata în primăvara lui 2026. În mai 2025, oficialii Primăriei arătau că lucrările la creșă sunt la 5% executate dar și că a fost nevoie de 200 de piloți forați pentru stabilizarea terenului. Pentru grădiniță, contractul fuse semnat în mai 2023 și obiectivul trebuia ridicat în circa 2 ani de zile.
Tot în lista de proiecte a Primăriei, grădinița apare cu șantier ajuns la 8% din lucrări. Potrivit datelor S-a realizat partea de proiectare iar pentru execuție, s-a predat obiectivul către CNI. Ordinului de începere
pentru executie lucrari s-a dat cu data de 01.07.2025. Termenul de realizare este de un an și circa 2 luni (463 de zile) termen care poate fi prelungit de vremea nefavorabilă când nu se poate lucra sau de situațiile neprevăzute de pe șantier, după cum arată Primăria. Despre creșă, executată tot cu finanțare de la Compania de Investiții, municipalitatea informează că șantierul este la 40 %, termenul de finalizare este iunie 2026, dar că el poate fi prelungit, din motivele amintite.
Pe lângă clădirile educaționale și sportive, proiectul include și infrastructura necesară accesului în zonă. Primăria lucrează în paralel la drumurile de acces și la amenajarea spațiilor din jurul campusului, astfel încât noul complex să fie complet funcțional atunci când va începe activitatea.
Investiția în hub-ul educațional din Borhanci este estimată la aproximativ 100 de milioane de euro, finanțarea provenind din fonduri europene, bugetul local și sprijin guvernamental.
