Un caz care a șocat comunitatea din Cluj a ieșit la iveală după ce un elev de clasa a IV-a a ajuns în atenția asistenților sociali cu zeci de urme de violență pe corp. Băiatul, în vârstă de 11 ani, ar fi fost agresat în mod repetat în mediul familial, iar semnele abuzului au fost observate de un asistent de la centrul social unde copilul mergea după școală.
Potrivit informațiilor apărute până acum, copilul ar fi fost bătut cu cureaua de partenerul mamei. În urma examinării, pe corpul lui au fost identificate 31 de leziuni vizibile, un detaliu care arată gravitatea abuzului și ridică întrebări serioase despre ce se întâmpla în casa în care minorul ar fi trebuit să fie în siguranță.
Cazul a devenit și mai cutremurător în momentul în care copilul le-a cerut celor care l-au evaluat să nu mai fie readus în familie. Potrivit informațiilor transmise public, băiatul a implorat să nu mai fie dus acasă, semn că violența nu fusese un episod izolat, ci un coșmar pe care îl trăia de mai mult timp.
„Starea copilului mi-a atras mai mult atenţia pentru că întotdeauna era vesel când venea şi acum era foarte tăcut. Nici nu se juca, aşa, cu ceilalţi copii, ca înainte”, a povestit asistentul social care a descoperit abuzul, citat de observatornews.ro.
Cu greu, copilul şi-a făcut curaj şi i-a povestit asistentei sociale coşmarul prin care trece. „Nu şi-a pus ghiozdanul unde trebuia, hainele lăsate împrăştiate şi din cauza asta, aşa-zisul tată vitreg s-a enervat pe el şi l-a bătut”, a continuat aceasta.
Pe trupul firav asistenţii sociali au descoperit peste 30 de vânătăi care ar fi fost provocate cu o curea. Şocaţi, aceştia au sunat imediat poliţiştii.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Ulterior, minorul a fost examinat medico-legal”, a declarat Andreea Răchită, IPJ Cluj.
În urma sesizării, inspectorii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj au deschis o anchetă și au luat o măsură de urgență pentru protejarea minorului. Reprezentanții instituției au anunțat că, pentru securizarea copilului, a fost instituit plasamentul de urgență într-un centru de primire din cadrul DGASPC Cluj.
Agresorul, în vârstă de 43 de ani, a mai fost căsătorit înainte şi are 4 copii din căsnicia anterioară. Împreună cu mama băiatului mai are un copil de trei ani, iar femeia urmează să nască din nou luna aceasta. Acum, bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
